O strategie de sănătate eficientă necesită o abordare globală, la nivel social

O strategie de sănătate
eficientă necesită
o abordare globală,
la nivel
social
Share pe Facebook

Articol realizat cu Prof. dr. Daniela Bartoș Ministrul Sănătății în perioada decembrie 2000 - iunie 2003, august 1996 - decembrie 1996

Sistemul de sănătate din România nu este altceva decât o reflexie a societății în care trăim și oricât s-ar dori o delimitare strictă între sistem și societate, în ansamblul ei, o astfel de abordare nu este nici corectă și nici constructivă. Oamenii sunt stâlpii pe care este construit sistemul, iar disfuncționalitățile care apar în sănătatea românească nu pot fi puse doar pe seama „sistemului”, trebuie să fie și asumate de către actorii din acest domeniu. Și conștientizate, fiindcă una dintre marile probleme ce vizează sistemul sanitar îl reprezintă lipsa disciplinei și a autorității: este nevoie de specialiști care să aibă autoritate profesională și care să ocupe pozițiile-cheie la nivel de conducere în sănătatea românească.

Reforma sistemului de sănătate a devenit, din păcate, un miraj, limitându-se la stadiul de discuții și proiecții, o consecință și a acestei lipse de disciplină și rigurozitate. A lipsei unei strategii coerente, în acest sens și pe termen îndelungat. Astfel că un prim pas important în perspectiva unei reforme sanitare în România trebuie să se bazeze pe disciplină.

Măsurile de disciplină trebuie aplicate de jos în sus, de la nivelul primar. De la nivelul medicului de familie, care trebuie să fie prezent la program, care trebuie să asigure permanența în centrele de permanență, care să nu mai fie împovărat de multiple documente pe care trebuie să le realizeze și să se ocupe mai mult de pacienți, de a vedea pacienții în ambulator sau de a face vizite la domiciliu, așa cum se întâmpla înainte. De la nivelul ambulatoriilor, care ar trebui să funcționeze în așa fel încât să degreveze spitalele, pentru că acestea nu trebuie să asigure asistență medicală. De altfel, pe lângă disciplină, vorbim despre o problemă de structură, de organizare a sistemului: spitalul este organul terțiar, în care trebuie să ajungă pacienții care într-adevăr au nevoie de asistență spitalicească, nu este o unitate care să funcționeze individual, ci trebuie poziționat într-un context general, social.

În momentul de față există o mulțime de probleme sociale care se răsfrâng asupra spitalelor: sunt cazuri de pacienți care necesită monitorizare la domiciliu, tratamente de lungă durată, pacienți neoplazici care necesită îngrijiri paliative, iar toate aceste cazuri sunt preluate de către spitale, cauzând o aglomerare și o împovărare a activității acestor unități și, implicit, o creștere a cheltuielilor. În astfel de situații este elocvent că nu se poate face o delimitare între sistemul de sănătate și contextul social. Faptul că nu avem componenta socială pusă la punct interferează cu funcționarea sistemului de sănătate: durata de viață a crescut, odată ce a crescut durata de viață a crescut patologia aferentă vârstei a treia - sunt bolnavi cronici, care nu sunt rezolvați în momentul de față, spitale de geriatrie nu prea avem, iar acești pacienți nu au altă soluție decât să se adreseze spitalelor.

Avem nevoie de o strategie extinsă, nu doar pe sănătate, fiindcă tot ce se întâmplă în mediul social are proiecție în sănătate

România are nevoie, fără îndoială, de o strategie în domeniul sănătății, care să susțină o reformă majoră a sistemului, însă această strategie ar trebui integrată într-un cadru mai extins. O astfel de strategie trebuie făcută, de pildă, împreună cu Ministerul Muncii, cu administrațiile locale. Tot ce se întâmplă în mediul social are proiecție în sănătate: alimentația necorespunzătoare, condițiile de mediu necorespunzătoare, condițiile de muncă nepotrivite sau lipsa locurilor de muncă – toate acestea interferează cu domeniul sănătății, din păcate. Spre exemplu, România este o țară în care încă mai există tuberculoză, avem o prevalență ridicată a unor boli cronice care conduc la complicații majore – aproximativ 40% din populația României este hipertensivă, ceea ce înseamnă că în anii următori există un risc foarte mare de a face accident vascular cerebral ori un accident coronarian acut, în jur de 11% dintre români au diabet, o altă afecțiune care cauzează multiple complicații. Toate aceste aspecte trebuie avute în vedere atunci când pregătești o strategie pe termen lung în sănătate.

Pe lângă o abordare comprehensivă, predictibilitatea și continuitatea sunt elemente esențiale pentru implementarea unei reforme. Starea actuală care caracterizează sistemul sanitar românesc este consecința unei lipse de consistență și o gândire pe termen lung, la nivel politic, mai exact, având în vedere că în cei 27 de ani scurși de la căderea regimului comunist, la Ministerul Sănătății au trecut peste 20 de miniștri. Astfel, că după mai bine de un sfert de secol de atunci, ne regăsim tot în postura de a căuta reformarea sistemului de sănătate.

O strategie pe sănătate trebuie făcută pe cel puțin 50 de ani

Efectele implementării unei strategii în domeniul sănătății sunt vizibile pe termen lung. Prin urmare, trebuie înțeles că nu ne putem aștepta să vedem rezultatele după doi sau trei ani. Este nevoie de minimum 50 de ani pentru ca aceste efecte să se vadă. Spre exemplu, o componentă importantă într- o strategie de sănătate este profilaxia, iar dacă se dorește îmbunătățirea profilaxiei bolilor, elementul de bază este educația sanitară, care începe de la grădiniță: copilul trebuie învățat de mic cum să se alimenteze corect, cum să se spele pe mâini, să se protejeze împotriva bolilor, să realizeze controale de rutină. Odată ce vom înțelege importanța pe care o are școala în educația sanitară a copiilor și că, prin intermediul lor pot fi educați și adulții, vom face un pas important în contextul unei strategii sanitare. Însă, totul necesită un orizont de timp extins, răbdare, consecvență și asigurarea independenței măsurilor reformatoare dintr-o astfel de strategie, față de schimbările la nivel politic.

Sănătatea, alături de sistemul de învățământ, cel puțin, sunt două zone în care implicarea politică ar trebui să fie zero. Indiferent ce culoare politică ai, trebuie să lupți să fii sănătos și să ai o cultură. În momentul în care politicul intervine în aceste aspecte, încercând să substituie specialiștii, apar o mulțime de bulversări, care afectează funcționalitatea sistemului de sănătate sau de învățământ, după caz.

Profesioniștii și pacienții trebuie să fie în centrul oricăror măsuri reformatoare. Pentru a asigura o îngrijire de calitate pacienților și servicii medicale la standarde înalte, ai nevoie de specialiști bine pregătiți, de cei mai competenți oameni, ca să coordoneze evoluția sistemului de sănătate.

Dezvoltarea resursei umane, creșterea finanțării, eficientizarea cheltuielilor, priorități într-o reformă sistemică a sănătății

Cauzele care stau la baza actualelor probleme ale sistemului de sănătate trebuie văzute în ansamblul lor și abordate ca atare, fiindcă acestea sunt conectate între ele. Migrarea medicilor nu este exclusiv o consecință a salarizării precare, nu provine atât din dorința de a profesa în alte țări unde pot câștiga mult mai bine, cât din cauza unui disconfort pe care îl resimt medicii la locurile de muncă, ca urmare a unor deficiențe mari ale sistemului din interior: fie că este dotare insuficientă, fie că nu au medicamente la dispoziție permanent sau că nu dispun de tot ce le trebuie din cauza unor lucruri de administrație. Le lipsește confortul muncii, de aceea preferă să se ducă în altă parte, unde nu se confruntă cu asemenea situații și pot să se ocupe strict de partea profesională. Așadar, pe lângă motivarea financiară și asigurarea unei salarizări corespunzătoare, este nevoie de asigurarea unor condiții de muncă corecte, care să permită medicului să se concentreze strict pe activitatea medicală, nu pe rezolvarea unor probleme ce țin de gestionarea administrativă.

Stoparea fenomenului și păstrarea specialiștilor în România trebuie să fie o direcție de bază în perspectiva unei strategii naționale care vizează sistemul sanitar. Pe de altă parte, este nevoie de o planificare strategică, pe termen lung, a procesului de formare a specialiștilor. Dacă pregătirea unui medic prin rezidențiat durează între cinci și șapte ani, trebuie gândită o strategie în ceea ce privește scoaterea de posturi ținând cont de cine se va pensiona în următorii șapte ani dintr-o anumită specialitate. Astfel se poate proiecta necesarul de specialiști pe un domeniu medical. În ultima perioadă s-au creat numeroase specialități de nișă în care oamenii sunt ultraspecializați pe o anumită ramură – electrofiziologie, de exemplu. Peste zece ani nu va fi nevoie de 100 de electrofiziologi care să se formeze, dar poate va fi nevoie de 20. Pregătirea acestora durează ani de zile, astfel că este nevoie de o anticipare corectă și o planificare a pregătirii viitorilor specialiști în conformitatea cu nevoile de la un anumit moment. Pe de altă parte, strategia resurselor umane are un impact și asupra dezvoltării infrastructurii de îngrijire. Creșterea bazei de profesioniști trebuie făcută în concordanță cu necesitățile din punctul de vedere al serviciilor medicale – atât raportat la anumite patologii, care generează un număr ridicat de cazuri, precum și din punctul de vedere al infrastructurii sanitare și al echipamentelor utilizate. Degeaba sunt achiziționate echipamente medicale moderne, dacă nu există specialiști cu competențe în a le utiliza. Mai exact este nevoie de o actualizare permanentă a strategiei de pregătire a personalului medical, în strânsă legătură cu evoluția societății și a tehnicii în domeniu.

Dacă ne asumăm că vrem să facem medicină de vârf trebuie să ne asumăm și faptul că medicina aceasta de vârf e mai scumpă

În momentul de față medicina a ajuns foarte sus. Acest progres implică proceduri complexe care costă bani. S-a făcut Programul Național de Infarct, de pildă, care a salvat mii de vieți. Acest program înseamnă implanturi de stent-uri, iar stent-urile sunt scumpe. Se fac intervenții pe cord, se face transplant. Transplantul nu înseamnă numai actul chirurgical, înseamnă o medicație post-transplant pentru ani de zile, care este foarte scumpă. Dacă ne asumăm că vrem să facem medicină de vârf, trebuie să ne asumăm și faptul că medicina aceasta de vârf este mai scumpă și că trebuie să alocăm resursele corespunzătoare.

În momentul acesta toată finanțarea este la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Bugetul de stat finanțează foarte puțin sau aproape deloc, ceea ce nu este o soluție potrivită. Pe de-o parte, ca urmare a unei decizii politice, se scade contribuția la sistemul de asigurări, s-a pornit de la 7% cu 7%, acum e 5.5%, pe de altă parte nu este compensată reducerea de la bugetul de stat, deci se reduce finanțarea, însă se așteaptă să fie un sistem de sănătate foarte bun. Așa ceva nu este posibil, fără bani, nu se poate.

Pe de altă parte, există o problemă de gestionare a cheltuielilor în sistemul de sănătate. Ar fi nevoie și de o regândire a sistemului de finanțare. Actualul sistem de plată, pe caz rezolvat și nu în funcție de gravitatea cazului și a procedurilor efectuate, generează cheltuieli pe care spitalele nu le pot susține. Având același buget, de 1800 de RON, indiferent de dificultatea cazurilor, nu pot fi acoperite toate costurile pe care le poate implica tratarea unui pacient. Sunt bolnavi care au spitalizări prelungite, care stau în terapie intensivă multă vreme și la care spitalizarea costă peste 100 de mii de RON, nu 1800.

România poate să aloce un procent mai ridicat din PIB sănătății, dacă am gândi judicios unde se duc banii și care sunt prioritățile. Dacă se decide că sănătatea este o prioritate, atunci este necesar să se direcționeze fonduri mai mari sănătății și să fie reduse alocările în alte domenii. Pe de altă parte, nu este suficient să ne raportăm la un procent din PIB, fiindcă dacă PIB-ul nu este foarte mare, tot nu sunt destui bani. Sănătatea este o rotiță dintr-un întreg sistem, iar atunci când economia este dezvoltată și merge bine, atunci și PIB-ul este mare și pot fi alocate fonduri mai mari la sănătate.

Woerwag pharma

EDITORIALE

linie_analize

BREAKING NEWS în sănătate

BREAKING NEWS în sănătate

Crize, reclamații, arestări, scandaluri, înregistrări cu camera ascunsă, furtună pe Facebook. Din când în când, o premieră medicală ...

Breaking News-uri încă din anii 90: cine le-a văzut, auzit, ce s-a schimbat?!

Breaking News-uri
încă din anii 90:
cine le-a văzut, auzit,
ce s-a schimbat?!

O scurtă incursiune în evenimentele care au dat breaking news-uri în sănătatea românească

După 1989, pri...



RECOMANDĂRILE REDACŢIEI

linie_interviuri

RO HEALTH REVIEW: Strategies, Economics & More

RO HEALTH REVIEW: Strategies, Economics & More

Strategii în sănătate, probleme de economie și management sanitar, strategii de resurse umane în domeniul medical, tratate de către ...

Accesul pacienţilor la medicamente - între deziderat şi realitate

Accesul pacienţilor la medicamente - între deziderat şi realitate

Anul acesta a venit cu schimbări la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), modificări ce ar putea uşura sau îngreu...

Boala secolului trecut

Boala secolului trecut

Nu s-a scurs, încă, un sfert din acest secol și sunt mari șanse ca despr...

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a primi ultimile noutăți despre revistă.

 
banner SPG

România medicală de dincolo de ecrane

România medicală
de dincolo de ecrane

Există o Românie medicală dincolo de ecranul televizorului, al monitoru...