Diana Mereu, RASCI: „Medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, utilizate corect, pot fi o opțiune eficientă de îngrijire a sănătății”

Diana Mereu, RASCI: „Medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, utilizate corect, pot fi o opțiune eficientă de îngrijire a sănătății”
Share pe Facebook

Ro Health Review

Vânzările de produse OTC au crescut cu aproximativ 20% în trimestrul al treilea din 2017, comparativ cu aceeași perioadă din 2016, arată datele publicate recent, de Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale(RASCI). Într-un interviu acordat revistei Ro Health Review, directorul executiv al RASCI, Diana Mereu, a afirmat că, în prezent, una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă membrii asociației este dezvoltarea și implementarea unui cadru legislativ aliniat la reglementările internaționale, care să fie în beneficiul sistemului de sănătate din România, dar și a cetățenilor.

Care sunt provocările actuale cu care se confruntă în prezent, în piață, membrii RASCI?
Fiecare dintre membrii noștri se confruntă cu nenumărate provocări în funcție de specificul și adresabilitatea categoriilor de produse din portofoliu.

RASCI a fost înființat din nevoia de a ușura accesul la informație și de a asigura transparența domeniului în raport cu toți actorii implicați, ca urmare a dezvoltării segmentului de piață reprezentat, tocmai pentru a face față diverselor provocări.

La nivelul asociației, cred că cea mai mare provocare o reprezintă dezvoltarea, adoptarea și implementarea cadrului legislativ favorabil de care să beneficieze în primul rând sănătatea și bunăstarea cetățenilor români, un cadru transparent și predictibil, aliniat la reglementările și practicile internaționale.

Cum caracterizați reglementările în domeniu și care ar fi eventuale soluții de îmbunătățire a cadrului legislativ aferent?
Ca în orice domeniu, există loc de îmbunătățiri, iar în acest domeniu consider că este nevoie de un cadru legislativ unitar și predictibil. În acest sens, sunt necesare îmbunătățiri, pe de-o parte pentru a ne alinia la cadrul european existent și, pe de altă parte, pentru a asigura un mediu de afaceri echitabil.

Un pas în această direcție îl reprezintă chiar propunerea legislativă cu privire la reglementarea suplimentelor alimentare, pe baza căreia avem deja discuții cu reprezentanții Comisiilor specializate din Parlament, dar și cu reprezentați ai autorităților și instituțiilor abilitate, cu scopul de a identifica cele mai bune soluții în acest sens.

Totodată, la nivelul comunicărilor comerciale, consider că putem contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ existent care să asigure un mediu concurențial corect, care să nu denatureze informațiile oferite consumatorilor.

Care este dimensiunea pieței medicamentelor fără prescripție, a suplimentelor alimentare și a dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală? Care sunt perspectivele de dezvoltare?
Valoarea anumitor categorii de produse este strâns corelată cu ponderea problemelor de sănătate dintr-o arie terapeutică, însă poate fi influențată și de sezonalitate.

Segmentul de piață OTC din România (incluzând medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală) se menține pe un trend ascendent, reflectând, pe de-o parte, atenția sporită acordată îngrijirii personale de către consumatori, cât și varietatea de produse, pe de altă parte.

Conform datelor CEGEDIM, vânzările aferente celui de-al treilea trimestru al anului au fost cu aproximativ 20% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, piața ajungând la o valoare de 2,25 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului 2017.

Care sunt așteptările companiilor din domeniu de la autorități?
Cred că vorbesc în numele tuturor când spun că ne dorim cu toții un cadru legal corect, transparent și predictibil. Și acest aspect cu siguranță se aplică în toate industriile, nu doar în cea pe care o reprezentăm, pentru că un astfel de cadru legal reprezintă un factor extrem de important pentru dezvoltare și performanță în afaceri.

Pentru segmentul de piață pe care îl reprezentăm, ne dorim ca toți factorii de decizie să ȋncurajeze alinierea tuturor jucătorilor de pe piață la normele naționale și internaționale în vigoare, precum și să încurajeze cele mai ridicate standarde de etică. Iar pentru a atinge acest deziderat, este nevoie cu siguranță de dialog deschis și susținut cu toți stakeholderii din domeniu.

Care este viziunea RASCI cu privire la capitolul educație pentru sănătate în rândul publicului larg?
Viziunea noastră este de a contribui la îmbunătățirea educației pentru sănătate, astfel încât românii să poată lua decizii corecte privind modul ȋn care ȋși gestionează propria sănătate pe baza unei informări corecte cu privire la produsele pe care le reprezentăm. Ca urmare a creșterii speranței de viață, dar și a numărului de persoane cu boli cronice sau alte afecțiuni, sistemele de sănătate europene se confruntă cu o povară financiară din ce în ce mai mare.

Într-un moment în care costurile asociate tratamentelor sunt în creștere și în contextul în care România se confruntă cu probleme precum un număr redus de medici care să trateze pacienții, în combinație cu capacitatea limitată a spitalelor și centrelor de sănătate, medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, utilizate corect, pot fi o opțiune eficientă de îngrijire a sănătății.

Prin responsabilizarea consumatorilor și a pacienților în vederea gestionării stării de sănătate cu ajutorul produselor fără prescripție, se reduc costurile de asistență medicală, ce pot fi redirecționate către zone insuficient finanțate sau către sistemul public de sănătate.

Campania recent lansată, „Despre sănătate, cu responsabilitate” își propune să contribuie la îmbunătățirea educației pentru sănătate a consumatorilor și pacienților români – cum va fi evaluat impactul campaniei și ce alte proiecte similare, de informare și educație, mai sunt prevăzute pe viitor?
Din momentul în care am luat decizia să demarăm această campanie, am realizat că, pentru a avea un impact real asupra sănătății consumatorilor, este nevoie de un demers educațional amplu, desfășurat pe termen lung, și care implică dialog și colaborare la nivelul tuturor actorilor implicați, nu doar consumatori, ci inclusiv profesioniști din domeniul sănătății și autorități, astfel ca nu ne putem aștepta să avem rezultate imediate.

Demersul nostru se bazează pe mai multe studii și analize calitative la nivelul consumatorilor realizate la nivelul Asociației, precum și pe experiența relației cu consumatorii, atât în ceea ce privește RASCI și membrii noștri, cât și la nivelul partenerilor noștri în campanie.
Ȋn ceea ce priveste efectele campaniei, ne propunem să le evaluăm periodic, fie prin sondaje la nivelul diverselor categorii de public, fie prin studii la nivel național.

Ce am realizat până acum este un prim pas, campania se va desfășura însă în mai multe etape și, alături de partenerii noștri, vom identifica abordarea optimă pentru următoarele etape ale acesteia, astfel încât rezultatul final al acesteia să fie cel propus, acela de a contribui la îmbunătățirea educației pentru sănătate, precum și a stării generale de sănătate a românilor.

Principalul canal de comunicare pe care îl vom folosi în campanie este site-ul www.aleginformat.ro, unde consumatorii vor găsi informațiile necesare pentru a putea identifica și diferenția categoriile de produse deja menționate, pentru a le putea utiliza corect și responsabil.

De asemenea, pe parcursul acestei campanii, vom comunica pe toate mediile disponibile (atȃt în farmacii si clinici medicale, cât și prin intermediul profesioniștilor din domeniul sănătății, publicații și posturi media), pentru a ne asigura că aceste mesaje importante ajung la consumatorii români.

Care sunt principalele obiective ale RASCI pentru anul 2018?
Ne propunem să continuăm să promovăm deschis și informat medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru ȋngrijire personală, ca o soluție eficientă pentru sănătate, în contextul responsabilizării consumatorilor romȃni.

Pe de altă parte, asociația își propune intensificarea activității în dialogul cu autoritățile și instituțiile statului, pentru a asigura adoptarea și implementarea cadrului legislativ optim pentru ameliorarea pe termen lung a stării generale de sănătate a românilor.

Totodată, prin activitatea noastră, ce include și colaborarea cu instituții și organizații profesionale europene, ne propunem să contribuim la alinierea cadrului legislativ național la normele și reglementările europene.

Acestea sunt principalele obiective ale Asociației și ne angajăm să ne concentrăm eforturile în aceste direcții, benefice atât pentru industrie, cât mai ales pentru consumatori, principalii beneficiari ai categoriilor de produse pe care le reprezentăm.
 

ANALIZE

linie_analize

O strategie de sănătate eficientă necesită o abordare globală, la nivel social

O strategie de sănătate
eficientă necesită
o abordare globală,
la nivel
social

Sistemul de sănătate din România nu este altceva decât o reflexie a societății în care trăim și oricât s-ar dori o delimitare stri...

Politica Europeană de Sănătate 2020

Politica Europeană de Sănătate 2020

Sănătatea a rămas, dincolo de schimbările sau provocările timpului, o prerogativă a fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Comuni...



RECOMANDĂRILE REDACŢIEI

linie_interviuri

RO HEALTH REVIEW: Strategies, Economics & More

RO HEALTH REVIEW: Strategies, Economics & More

Strategii în sănătate, probleme de economie și management sanitar, strategii de resurse umane în domeniul medical, tratate de către ...

Accesul pacienţilor la medicamente - între deziderat şi realitate

Accesul pacienţilor la medicamente - între deziderat şi realitate

Anul acesta a venit cu schimbări la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), modificări ce ar putea uşura sau îngreu...

Boala secolului trecut

Boala secolului trecut

Nu s-a scurs, încă, un sfert din acest secol și sunt mari șanse ca despr...

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a primi ultimile noutăți despre revistă.

 
banner SPG

România medicală de dincolo de ecrane

România medicală
de dincolo de ecrane

Există o Românie medicală dincolo de ecranul televizorului, al monitoru...