Politica Europeană de Sănătate 2020

Politica Europeană de Sănătate 2020
Share pe Facebook

Sursă foto: Shutterstock

Articol realizat cu: Cristian Bușoi, Europarlamentar, doctor în Sănătate Publică și Management Sanitar

Sănătatea a rămas, dincolo de schimbările sau provocările timpului, o prerogativă a fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Comunitatea și instituțiile europene nu au rolul primordial în crearea și implementarea politicilor de sănătate, acestea doar coordonând și având rol legislativ, în cazul aspectelor care privesc, în ansamblu, toate țările europene. Cel mai spec-taculos lucru și cea mai importantă legislație formulată în ultimii ani la nivel european a fost Directiva privind Serviciile de Sănătate Transfrontaliere. Aceasta a stabilit în mod clar regulile prin care orice cetățean european poate merge în orice altă țară a Uniunii Europene, având dreptul la servicii medicale, acestea rambursându-se până la valoarea la care ar fi fost plătite în țara de origine - în afara cazurilor de urgență, în care se folosește cardul european și a situațiilor în care tratamentele nu sunt disponibile în țara de origine – e deja cunoscut formularul EU 112, transformat în formularul S2. De asemenea, există la nivel european câteva reglementări în domeniul medicamentelor. La Londra, spre exemplu, există Agenția Europeană a Medicamentului, care are rolul de a aproba intrarea pe piață în mod obligatoriu a anumitor tipuri de medicamente (spre exemplu medicamentele orfane, medicamentele pentru boli rare).

Cel mai important raport care s-a discutat în domeniul sănătății anul trecut, în Comisia de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI), cu vot final în primul trimestru al acestui an, este raportul legat de accesul la medicamente. Nu doar în România discuția despre acest aspect este foarte relevantă, ci și în multe țări ale Uniunii Europene. Noile terapii descoperite de curând (cum este terapia fără interferon pentru hepatita C) au prețuri atât de mari, încât se pune în discuție sustenabilitatea acestor tratamente, nu doar în țările central și est europene, ci și în țările bogate ale Uniunii Europene. Discuțiile au fost legate de a găsi un echilibru între nevoia de a încuraja în continuare inovația și de a răsplăti inovația prin investiții pe care țările membre le fac în sănătate. Pe de altă parte, a fost luată în considerare nevoia de a avea medicamente la prețuri sustenabile pe termen mediu și lung, pentru sistemele de sănătate din Uniunea Europeană.

România, una dintre cele mai slabe performanțe în sănătate din Uniunea Europeană

Situația în sănătate este diferită în România față de multe țări ale Uniunii Europene. România are, în ceea ce privește sistemul de sănătate, una dintre performanțele cele mai slabe dintre toate statele membre - o arată indicatorii de sănătate, insatisfacția cetățenilor români față de sistemul de sănătate, chiar și modul în care mulți cetățeni pleacă pentru a-și rezolva problemele cele mai grave de sănătate în afara României. Dacă însă privim la nivel european, o problemă care este până la urmă replicată și la nivelul unor țări membre, inclusiv la nivelul României, cea mai mare provocare este inegalitatea în accesul la servicii medicale. Este o chestiune care s-a mai dezbătut în Parlamentul European, fiind adresată și de comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, discutată și între miniștrii sănătății din cele 28 de state membre.

Există o mare diferență între accesul la servicii de sănătate, la tratament și la calitate, între diferite părți ale Uniunii Europene. Există în mod clar o falie între țările vestice și nordice (mai vechi membri ai Uniunii Europene, țări mai dezvoltate, care investesc mai mult în sănătate și care în același timp au și performanțe mult mai bune) și țările central-est europene și chiar țările din sudul Uniunii Europene (acolo unde lucrurile, din păcate sunt total diferite). Însă inegalitatea are efect apoi la nivelul țărilor, pentru că și în România există o mare diferență de acces la serviciile de sănătate, de calitate a serviciilor de sănătate, între centrele universitare (București, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Iași, Timișoara) și restul României. În primul rând, o diferență există în municipiile reședință de județ care nu sunt centre universitare și sigur, cu atât mai mult, în zonele rurale, acolo unde, din păcate, în România și în alte țări ale Uniunii Europene, accesul la servicii medicale este deficitar. Oamenii trebuie să călătorească zeci, sute de kilometri, pentru a beneficia de servicii medicale corespunzătoare.

Inegalitatea și diferența de calitate sunt probleme și la nivelul Uniunii Europene, cu atât mai pregnant la nivelul României. Țara noastră mai are alte două mari probleme: în primul rând, se confruntă cu un exod al medicilor și al personalului medical în general, tocmai pentru că există libertate de mişcare a forței de muncă. Faptul că România rămâne fără medici, fără personal medical costă foarte mult, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea economică, productivitatea muncii, o populație bolnavă în mod normal neavând aceeași performanță ca a unei populații cu o stare de sănătate mai bună și cu un sistem de sănătate funcțional. Dincolo de viețile care se pierd, suferințele pe care le îndură oamenii bolnavi pentru că nu au acces la medici, dincolo de infrastructura medicală învechită, se vorbește mult în România despre posibilitatea ca din bani europeni să se construiască trei spitale regionale. Există un parteneriat semnat cu Uniunea Europeană, conform căruia se vor finanța în mare parte aceste trei spitale la Cluj-Napoca, Iași și Craiova. Un proiect despre care am vorbit cu mai mult de un an de zile în urmă este ca Bucureștiul să-și concentreze resursele pentru a construi un mare spital care să rezolve cele mai grele și mai serioase probleme de sănătate, în primul rând ale bucureștenilor, dar desigur că și ale altor români care vor veni la spital. Investiția în infrastructură este esențială pentru România.

Nu există o altă țară în Uniunea Europeană care să aibă infrastructură atât de veche precum România și nici o altă țară din Uniunea Europeană în care, de la căderea comunismului, 25 de ani după, să nu se fi construit nici măcar un singur spital public, generalist, de urgență, fără problema infecțiilor intraspitalicești, fără circuitele învechite, condițiile precare din saloanele sau din sălile de operație. România este un caz unic, nefericit și negativ în Uniunea Europeană.

Aportul Comunității Europene în elaborarea unei strategii în Sănătatea Românească 2020

Chiar dacă deciziile în sănătate se iau în fiecare stat membru, Comunitatea Europeană și instituțiile europene pot avea o oarecare influență în acest proces. Aflându-se într-un acord cu Troica, o componentă importantă pentru România era cea a sănătății. Și au fost câteva acțiuni clare de reformă în domeniul sănătății care au fost discutate și asumate de România, în ceea ce privește sistemele de investiții, susținerea medicinei primare, infrastructura, accesul la medicamente, un echilibru corect între medicamentele inovatoare și medicamentele generice care trebuie folosite acolo unde se poate cu mai multă susținere. Toate aceste lucruri au fost puse pe hârtie, asumate, o parte dintre ele au fost implementate, cel puțin legislativ, dacă nu și în practică, iar altele urmează a fi implementate. De asemenea, Comisia Europeană are un instrument de monitorizare și de recomandări pentru statele membre, numit Semestru European, care are și un capitol dedicat sănătății. De fiecare dată au fost propuneri făcute României în materie de sănătate, care erau cumva în completarea sau similare cu cele din acordul nostru de parteneriat cu cele trei instituții, care puteau avea un rol în a desemna politicile de sănătate în România. Mai mult decât atât, vorbim despre legislație, care nu privește atât finanțarea, construcția de spitale, chiar salarizarea medicilor, chestiuni legate de calitatea serviciului medical, felul în care organizăm spitale, secțiile, ci mai ales zona politicilor de medicament. Aici sunt chestiuni care pot fi reglementate la nivel european.

Există o veche dispoziție a transparenței care stabilește regulile prin care un medicament intră în evaluare pentru a stabili prețul și apoi intră sau nu pe lista de medicamente compensate și gratuite. Am încercat să schimbăm directiva, am fost chiar raportori pentru Comisia de Piață Internă, pentru modificarea acestei directive. Din păcate este încă blocată în Consiliu pentru că ar fi adus un plus și foarte multe reguli mai bune și mai clare pentru accesul mai ușor la medicamente și pentru o decizie mai rapidă legată de intrarea unui medicament pe lista de compensate și gratuite. De asemenea, un instrument important este cel legat de programul de cercetare. Avem peste 7 miliarde de euro disponibile pentru cercetare în domeniul sănătății, pentru a descoperi noi terapii, a îmbunătăți terapiile și medicamentele existente, pentru a descoperi noi dispozitive medicale și în general, tot ceea ce înseamnă cercetare în domeniul sănătății.

Este nevoie de o acțiune hotărâtă de politici publice, desfășurată de țările care au mari probleme în accesul la sănătate, chiar cu sprijinul Comisiei Europene, în sensul de a desemna acele politici cu scopul de a reduce inegalitățile și pentru a-și îmbunătăți performanțele sistemului de sănătate. De asemenea, adoptarea directivei pentru serviciile medicale transfrontaliere a pus încetul cu încetul presiune pe sistemele de sănătate din anumite țări să-și îmbunătățească performanțele. Pentru că dacă nu reușesc să devină mai funcționale, cu servicii de calitate, din ce în ce mai mulți cetățeni ai acelor țări vor căuta servicii de sănătate în alte părți.

Sunt extrem de dese cazurile în partea de vest a României (Timișoara, Oradea, Arad și nu numai) în care cetățeni români merg să se trateze fie în Ungaria, fie în Austria. Pacienții români, în afară de cei austrieci, sunt cei mai mulți ca număr care se tratează acolo, pentru cazuri în general foarte grave, care n-au putut fi gestionate în România. Aceeași situație pentru cei din vestul țării care merg la spitalul din Szeged. Din România pleacă foarte mulți pacienți fie cu ajutorul Statului Român (prin formularul S2), fie pe resurse proprii (urmând ca apoi să-și recupereze o parte din bani) în Franța, în Germania, în Belgia, în Austria, în Italia, în țări în care reușesc să-și rezolve problemele de sănătate. Ori tocmai această directivă a pus și pune puțină presiune pe anumite sisteme să-și poată schimba în bine performanțele. Însă cel mai important lucru este să existe coordonări și strategii punctuale, dincolo de aceste principii care sunt în strategia și programul de sănătate pentru orizontul anilor 2020.

Dezvoltarea unor sisteme sustenabile, inovatoare și eficiente — Obiectivul Uniunii Europene în domeniul sănătății

Este foarte clar pentru cei care cunosc sistemele de sănătate ale Uniunii Europene și care observă evoluția și creșterea constantă, atât ca sumă absolută de bani în buget, cât și ca procent din Produsul Intern Brut al costurilor și investițiilor în sănătate, că pe termen lung, aceste sisteme nu pot fi sustenabile în acest fel. În mod clar nu vor putea crește în fiecare an cheltuielile și investițiile în sănătate, pentru că nu se poate din punct de vedere bugetar, financiar. Cu cât lucrurile funcționează mai bine într-o țară, cu atât sistemul este într-un fel victima propriului succes, în sensul în care nevoia de servicii devine din ce în ce mai mare, populația din ce în ce mai sănătoasă, mai îngrijită, crescându-și speranța de viață. Oamenii trebuie să trăiască mai mult, iar numărul de ani de viață sănătoasă este un alt indicator care se urmărește în ultima perioadă. În același timp însă, oamenii care trăiesc mai mult în mod evident vor avea nevoie de servicii medicale pentru un timp mai îndelungat. Și atunci există un mare semn de întrebare și o mare îngrijorare referitoare la cum va fi posibilă susținerea pe termen lung a acestor sisteme. De aceea, obiectivul Uniunii Europene este reprezentat de sisteme de sănătate inovatoare, eficiente și sustenabile. Inovator înseamnă că va trebui să se descopere tratamente și terapii care să rezolve probleme de sănătate. Și acest lucru să se facă într-un mod de cost-eficiență. În România există o mare discuție cum că oricâți bani s-ar investi în sănătate, aceștia se cheltuie în mod incorect, fraudulos și ineficient. Situația nu e diferită în alte țări ale Uniunii Europene. Sigur, poate suspiciunea de fraudă, de furt din banii sănătății nu este atât de mare pentru că sunt sisteme și țări cu mult mai mult mai solide, cu sisteme judiciare care funcționează, iar lucrul acesta nu poate fi ca în România. Dar există o estimare a Organizației Mondiale a Sănătății care spune că între 20-40% din cheltuielile pe sănătate, în medie, ale țărilor lumii, ar putea fi folosite într-un mod mai eficient, în sensul în care s-ar putea susține tratamente eficiente mai mult, ar fi mai bine organizat sistemul, risipa ar fi mai mică, s-ar putea obține rezultate mai bune cu aceiași bani. Acesta este genul de abordare care trebuie să-i preocupe pe managerii de sisteme de sănătate, fie că este vorba despre cel mai performant sistem de sănătate din lume (cel al Franței), fie că este vorba despre cel mai bogat și cel mai inovator (cel al Statelor Unite ale Americii) sau despre un sistem mediu și cumva mult perfectibil (cel al României).

În mod evident, în România este vorba, în primul rând, despre o mai bună gestionare a resurselor și sigur, despre o creștere treptată și constantă a resurselor sistemului de sănătate. Dacă decidem că sănătatea trebuie să fie o prioritate națională și dacă avem convingerea că banii pe care îi investim sunt folosiți corect și în mod eficient și în România serviciile medicale pot fi mai eficiente, putem responsabiliza mai mult medicii de familie, pentru a nu duce toate cazurile către sistemul spitalicesc și pentru a rezolva din timp anumite cazuri la nivelul medicinei primare. Trebuie să se vorbească despre investiție în prevenție, care în mod garantat în 5-10 ani va aduce foarte multe economii sistemului de sănătate, pentru că sunt oameni care cu un vaccin, cu un screening și cu o depistare precoce a unei afecțiuni grave, cu o anumită cunoaștere, informare și educație despre modul în care ar trebui să ducă un stil de viață sănătos, pot evita anumiți factori de risc, ceea ce ar duce la schimbarea sistemului de sănătate. Acestea sunt așadar lucruri obligatorii care trebuie făcute în perioada următoare, dincolo de marele proiect, de marea provocare de a ține medicii în România.

Într-o lume globalizată, soluţionarea multor provocări cheie în domeniul sănătăţii necesită o colaborare între ţări

Este foarte important ca în interiorul Uniunii Europene să existe o colaborare în domeniul sănătății. Poate fi o colaborare generală, în cadrul întâlnirilor ministeriale ale Consiliului Uniunii Europene, poate fi o colaborare între două state (așa cum s-a încercat între România și Bulgaria pe tema achiziționării în comun a anumitor medicamente, mai ales în rândul celor care au prețuri destul de mari și greu de suportat din bugetele naționale). Încă nu există în România legislația necesară pentru a face acest lucru, iar inițiativa a fost mai mult o chestiune de imagine sau o chestiune de dorință, pentru viitor. Dar în mod clar lucrul acesta poate fi valabil, așa cum țările Uniunii Europene se pot asocia pentru a negocia împreună condiții mai bune pentru tratamente, terapii, anumite dispozitive medicale care în mod normal îmbunătățesc starea de sănătate.

Dezideratul Orizontului 2020 în Sănătate — fortificarea sistemelor de sănătate centrate pe oameni sănătoși, nu pe pacienți

Din păcate, nici măcar țările dezvoltate ale Uniunii Europene nu sunt foarte aproape de dezideratul sistemului de sănătate centrat pe omul sănătos și nu pe pacient, dar într-adevăr, direcția este cea a concentrării pe sănătate. Nu neapărat îndreptarea resurselor către a rezolva probleme de sănătate atunci când omul este bolnav. Un alt principiu valabil la nivel european, sănătate în toate politicile, este un principiu care trebuie aplicat din în ce în ce mai mult. Este nevoie, de asemenea, de politici economice, din domeniul taxării, din domeniul educațional. De exemplu, inițiative și directive care au un impact și asupra sănătății sunt cele legate de reducerea și interzicerea fumatului. Interzicerea fumatului în spațiile închise nu este neapărat o chestiune de normă și convenție socială, ci este o chestiune care are un impact foarte mare asupra sănătății. La fel în cazul combaterii alimentelor nesănătoase. Informarea corectă pe eticheta cetățenilor și a cumpărătorilor și consumatorilor în ceea ce privește componentele și originea unor alimente, promovarea sportului, a activității fizice, construirea de facilități de sport, programe naționale de promovare a activității fizice, a unui mediu de viață sănătos, tot ceea ce înseamnă reglementări în domeniul audio-vizualului și anumite restricții pentru publicitatea la tutun sau la alcool, toate trebuie avute în vedere. Sunt chestiuni care nu țin de decizia unui ministru al Sănătății, a unui președinte de casă, ci de decizia unui Guvern, dacă au sau nu un impact asupra sănătății. Acestea sunt aspectele pe care se concentrează foarte mult țările europene, înțelegând că dacă nu se merge până la rădăcina bolilor, prin informare, educare, promovare a unui stil de viață sănătos, prin prevenție, depistare precoce a bolilor, concentrare a resurselor pe a preveni situații, atunci vor rămâne în aceeași paradigmă.

Nu se poate spune că centrarea sistemelor sanitare este la ora actuală pe omul sănătos, dar către acest gen de abordare trebuie să se îndrepte chiar și România. Nu e simplu, nevoile sunt foarte mari, dramele sunt foarte mari în sistemul de sănătate românesc. Încă sunt pacienți care ar putea avea o șansă la viață și nu o au – pentru că nu au acces la un anumit medicament, la un anumit medic care să-i opereze la timp, pentru că există infecții intraspitalicești foarte mari, pentru că nu există dotările necesare în toate spitalele, pentru că încă trebuie îmbunătățite sistemele de urgență. În afară de aceste lucruri presante care trebuie să fie prioritare, este nevoie de accent pus și pe chestiuni conexe, astfel încât să existe o perspectivă de ansamblu și o abordare complexă a problemelor, care să ofere o șansă în următorii ani la un sistem de sănătate românesc stabil.

Woerwag pharma

EDITORIALE

linie_analize

RO HEALTH REVIEW: Strategies, Economics & More

RO HEALTH REVIEW: Strategies, Economics & More

Strategii în sănătate, probleme de economie și management sanitar, strategii de resurse umane în domeniul medical, tratate de cătr...

România medicală de dincolo de ecrane

România medicală
de dincolo de ecrane

Există o Românie medicală dincolo de ecranul televizorului, al monitorului sau al telefonului mobil. O Românie medicală dincolo de...



RECOMANDĂRILE REDACŢIEI

linie_interviuri

RO HEALTH REVIEW: Strategies, Economics & More

RO HEALTH REVIEW: Strategies, Economics & More

Strategii în sănătate, probleme de economie și management sanitar, strategii de resurse umane în domeniul medical, tratate de către ...

Accesul pacienţilor la medicamente - între deziderat şi realitate

Accesul pacienţilor la medicamente - între deziderat şi realitate

Anul acesta a venit cu schimbări la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), modificări ce ar putea uşura sau îngreu...

Boala secolului trecut

Boala secolului trecut

Nu s-a scurs, încă, un sfert din acest secol și sunt mari șanse ca despr...

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a primi ultimile noutăți despre revistă.

 
banner SPG

România medicală de dincolo de ecrane

România medicală
de dincolo de ecrane

Există o Românie medicală dincolo de ecranul televizorului, al monitoru...