Un deceniu în sănătate. Când începe reforma?!

Un deceniu în sănătate. Când începe reforma?!
Share pe Facebook

Articol realizat cu Conf. dr. Corneliu-Florin Buicu, Președinte Comisia pentru Sănătate și Familie, Camera Deputaților, februarie 2015 – prezent

România are nevoie de o nouă lege a sănătății, care să asigure continuitate în reforme și predictibilitate pentru cel puțin 10 ani

În aprilie 2006 a intrat în vigoare legea numărul 95, privind reforma în sistemul medical. Aproape 11 ani mai târziu, care au însemnat peste 1300 de modificări legislative, sănătatea românească se află într-un punct critic, în care nevoia unei reforme majore se acutizează și devine tot mai urgentă. Lipsa predictibilității în sistemul sanitar, consecință directă a schimbărilor succesive aduse legii 95/2006, împiedică orice încercare de reformă. În acest context, o nouă lege a sănătății, într-o formă agreată de toți actorii din sănătate, astfel încât să asigure continuitatea schimbărilor proiectate și implicit predictibilitate, capătă o importanță fundamentală pentru dezvoltarea sistemului medical din România.

Inițiativa de reformare a sistemului medical, prevăzută prin legea 95 din 2006, a pornit încă de atunci cu un handicap, din cauză că nu a existat o dezbatere reală pe marginea prevederilor propuse, iar proiectul legislativ a fost doar asumat. Modificările aduse ulterior, în perioada 2006 – 2015, mai mult de 1300 la număr, au însemnat frânarea oricărei încercări de reformă.

Concret, este vorba despre o lege a sănătății în care, de exemplu, un articol a fost modificat de cinci ori în decursul acestor nouă ani! Iar în momentul în care strategia în domeniul sănătății se modifică o dată pe an sau o dată la doi - trei ani, nu poate exista o predictibilitate, ceea ce este extrem de necesar în a stabili nevoia de servicii medicale, business-ul din sănătate, politica în sănătate. De fapt, cea mai mare problemă a României este că nu are o politică a sănătății.

Soluții pentru o nouă lege a sănătății

Pentru a începe o reformă reală este nevoie de un cadru legislativ bine pus la punct, este nevoie de o nouă lege a sănătății, un cod care să reunească un cadru legislativ funcțional, bazat pe un consens între toți factorii implicați în acest sector, astfel încât să poată fi asigurate continuitatea și coerența în implementarea măsurilor proiectate.

O soluție pentru o nouă propunere legislativă ar fi un proiect de cod al sănătății care să fie structurat pe domeniile sistemului sanitar, cu prevederi specifice pe fiecare nivel. Una dintre zonele care trebuie reglementată clar este cea a serviciilor medicale. În acest sens, se impune definirea foarte clară a categoriilor de servicii - de la partea de prespital, asistență primară, medicină comunitară, medicină de ambulator, până la noile tehnici de telemedicină, care ar trebui de asemenea decontate, în ciuda faptului că România se află încă într-un stadiu incipient la acest capitol, față de alte state europene.

Pe de altă parte și segmentul de formare a specialiștilor trebuie redefinit, așa încât, la final, să fie clar traseul pe care un absolvent de medicină îl are, din momentul în care primește diploma de licență, până în punctul în care se pensionează. Același principiu ar trebui aplicat pe toate zonele: de la asistență medicală, până la toate celelalte categorii de specialiști, inclusiv în partea de salarizare și statut.

Implicațiile deficitului de finanțare raportat la calitatea serviciilor medicale

Într-un sistem de sănătate care să funcţioneze la parametrii optimi, finanțarea corespunzătoare este o precondiție. Nu este o noutate că România alocă printre cele mai mici procente din PIB pentru finanțarea sistemului de sănătate, însă o altă problemă o reprezintă gestionarea eficientă a acestor fonduri.

Dacă ne referim la finanțarea sistemului sanitar, decizia de reducere a contribuțiilor de asigurări de sănătate de la 14% la 10,7% pe fondul unei perioade de creștere economică în 2008, a avut un impact semnificativ în bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate. Analizând situația din 2015, diferența de 3,3 procente, raportată la 10,7% - adică aproximativ 30% din sumă - a însemnat un deficit de circa 7 miliarde de lei la bugetul Fondului, care anul trecut a fost cifrat undeva la 23 de miliarde de lei. Acele 7 miliarde de lei ar fi permis și salarii mai bune pentru specialiștii din sănătate, dar și posibilitatea introducerii de noi medicamente pe listele celor compensate. Dacă la acel moment, când am redus contribuțiile de asigurări de sănătate de la 14% la 10,7%, am fi stabilit ca diferența de 3,3% să fie direcționată la fondul pentru o asigurare privată, obligatorie, care să acopere o anumită categorie de servicii, sistemul de sănătate din România ar fi arătat cu totul altfel. Măsurile prevăzute în programul de guvernare 2017-2020, ce cuprind programele de investiții în infrastructură, vor determina o finanțare de 6,4% din PIB din fonduri publice pentru sănătate în 2020, deziderat solicitat de profesioniști și de organizațiile de pacienți și asumat de actuala guvernare.

Lăsând la o parte deficitul de finanțare al sănătății, per total, finanțarea sistemului sanitar românesc a crescut în ultimul timp, în sume brute. Problema este că nu știm însă în ce măsură a crescut și calitatea serviciului medical. Aceasta se măsoară prin gradul de satisfacție a beneficiarilor sistemului, iar studii clare, oficiale, publicate în acest sens, nu există. Există doar studii locale, care atestă faptul că gradul de nemulțumire a pacienților este crescut. Însă, la ora actuală, în momentul în care un pacient este întrebat ce îl nemulțumește, răspunsul pe care îl oferă nu este legat de o nemulțumire față de medic, decât într-un mic procent, până în 10%. Cea mai mare parte a nemulțumirilor este legată de timpul de așteptare îndelungat pentru a i se oferi un serviciu medical, de faptul că în momentul în care intră în spital nu știe cui trebuie să se adreseze sau de felul în care este tratat de alte categorii de personal. De aceea, pentru o îmbunătățire a calității serviciilor medicale, trebuie avute în vedere și aceste aspecte ce țin de percepția beneficiarilor. Măsurile în această direcție sunt, desigur, în strânsă legătură cu managementul local și se referă la crearea, la nivelul fiecărui spital, a unei recepții prin care să se rezolve aceste probleme. Trebuie, de asemenea, luați în calcul acești indicatori subiectivi, motivele de nemulțumire ale beneficiarilor serviciilor medicale, prin instituții de sondare.

Dacă ne raportăm, însă, la indicatorii de calitate cuantificabili, numărul de spitale care au autorizații sanitare este un prim criteriu de evaluare. În acest moment, în România, din cele circa 350 de spitale publice, doar în jur de 250 sunt autorizate, cu planuri de conformare. Prin urmare, în perioada următoare, în decurs de un an sau doi, ar trebui să vedem alocate niște resurse pentru asigurarea autorizațiilor sanitare pentru restul spitalelor.

Dincolo de aceste neajunsuri, calitatea serviciilor medicale este afectată și de lipsa cadrelor medicale cu care sistemul de sănătate românesc se confruntă: vorbim de un deficit de medici de 40%, România fiind unul dintre cei mai mari exportatori de inteligență din lume. O prioritate pentru sistemul de sănătate trebuie să fie, fără doar și poate, stoparea plecării specialiștilor care există. Pe de altă parte, este nevoie să atragem noi resurse umane în sistem. Dacă medicilor nu le este oferit un venit predictibil, care să crească într- o anumită perioadă de timp, ne vom confrunta în continuare cu o plecare din sistem, atât din rândul medicilor, cât și din cel al asistenților medicali. Trebuie să recunoaștem nivelul social al statutului de medic și de asistent medical, să asigurăm predictibilitate veniturilor și în funcție de competență și realizări, aceștia să beneficieze și de o recunoaştere salarială. Salariul minim pentru profesioniștii din sfera medicală trebuie să depășeașcă un minimum comparat cu salariul mediu pe economie. La nivel european, vorbim despre un salariu minim în sănătate care este de cel puțin trei ori mai mare decât salariul mediu al acelei economii. Asta înseamnă că cel mai mic salariu în sănătate la nivelul unui medic rezident ar trebui să fie de aproximativ 1200 de euro, ajungând la 3600 de euro pentru un specialist ATI cu vechime maximă și dublarea salariilor asistenților medicali, raportat la nivelul actual de venit, în România.

Idei vechi, nevoi și mai vechi: un master plan în sănătate

În contextul actual, în care gradul de nemulțumire, din ambele direcții - profesioniști, respectiv, beneficiari - față de sistemul de sănătate continuă pe un trend ascendent, nevoia de schimbare, de creare a unei noi legi a sănătății devine tot mai evidentă.

Avem nevoie de o reformă bazată pe o strategie coerentă, pe termen lung, în sănătatea românească. Ideea unui master plan în sănătate, despre care s-a discutat la nivelul anului 2003, ar trebui reluată. Un astfel de plan, care să stabilească necesarul de servicii medicale, în funcție de categorii de populație, în funcție de zone, cu o prognoză pe termen mediu, este un element care României îi lipsește. În momentul în care sistemul ar reuși să producă un plan similar, pentru un orizont de timp de minimum 10 ani, asumarea unui pact pe sănătate, foarte probabil, ar exista, indiferent de particularitățile politice. Toate aceste măsuri sunt necesare şi obligatorii pentru a reda încrederea în sistemul de sănătate românesc, atât din partea beneficiarilor de servicii, cât și din partea profesioniștilor din sistem.

Woerwag pharma

EDITORIALE

linie_analize

BREAKING NEWS în sănătate

BREAKING NEWS în sănătate

Crize, reclamații, arestări, scandaluri, înregistrări cu camera ascunsă, furtună pe Facebook. Din când în când, o premieră...

Breaking News-uri încă din anii 90: cine le-a văzut, auzit, ce s-a schimbat?!

Breaking News-uri
încă din anii 90:
cine le-a văzut, auzit,
ce s-a schimbat?!

O scurtă incursiune în evenimentele care au dat breaking news-uri în sănătatea românească

După 1...



RECOMANDĂRILE REDACŢIEI

linie_interviuri

1990 – 2017 - 26 de miniștri ai Sănătății în 27 de ani. Schimbările care au împiedicat schimbarea

1990 – 2017 - 26 de miniștri ai Sănătății în 27 de ani. Schimbările care au împiedicat schimbarea

Schimbarea societății, a clasei politice, a învățământului, sistemului de sănătate. Idei comune, uzuale, promovate în cont...

Realități și perspective ale politicii medicamentului

Realități și
perspective
ale politicii
medicamentului

Politica medicamentului din România este încă la început de drum. De-a lungul timpului au fost încercări de reglementare a d...

BREAKING NEWS în sănătate

BREAKING NEWS în sănătate

Crize, reclamații, arestări, scandaluri, înregistrări cu camera ascu...

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a primi ultimile noutăți despre revistă.

 
Vaccinare banner SPG

România medicală de dincolo de ecrane

România medicală
de dincolo de ecrane

Există o Românie medicală dincolo de ecranul televizorului, al monit...