1.078 de persoane testate gratuit pentru prevenţia cancerului colorectal la medicul de familie, în cadrul unui proiect al Spitalului Militar ”Carol Davila” București

Un număr de 1.078 persoane cu vârsta cuprinsă între 50 şi 74 ani au efectuat, până în prezent, teste de screening gratuite pentru prevenţia cancerului colorectal la medicul de familie, informează Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” București.

Testările fac parte din proiectul ”Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II Bucureşti-Ilfov”, derulat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, în parteneriat cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din Romania.

De la demararea procesului de screening pentru cancerul colorectal, februarie 2022, şi până în prezent, în cadrul proiectului au fost distribuite primele 1.054 teste FIT din cele 50.001, prevăzute ca obiectiv al proiectului.

La acest moment există rezultate la un număr de 677 de probe, restul fiind încă în posesia beneficiarilor proiectului, respectiv la pacienţi. Dintre acestea, un număr de 46 teste FIT (6,79%) sunt pozitive. Totodată, urmare a anamnezei efectuate în timpul consultaţiei la medicul de familie, a rezultat că un număr de 24 de pacienţi (2,23%) au prezentat risc crescut de a dezvolta cancer colorectal. Pentru confirmarea diagnosticului şi stabilirea conduitei terapeutice, pacienții au fost direcţionaţi pentru efectuarea unei colonoscopii, la fel ca şi pacienţii cu teste FIT pozitive, către Centrul regional de screening Bucureşti-Ilfov înfiinţat prin proiect în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Dintre pacienţii testaţi, un procent de 15,58% aparţin grupurilor vulnerabile.

„Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a fost şi este de strajă şi în slujba vieţii de mai bine de 190 de ani şi de aceea, cu siguranţă, nu este o surpriză pentru nimeni implicarea noastră în lupta cu boala considerată flagelul lumii moderne – cancerul. Atunci când am plecat la drum cu elaborarea şi implementarea acestui proiect, ne-am gândit la persoanele vulnerabile care locuiesc în zonele rurale şi au acces limitat atât la informare, cât, mai ales, la servicii de asistenţă medicală de specialitate, fapt pentru care obiectivele noastre vizează combaterea oricărei forme de discriminare, prin creşterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate şi servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 de persoane din regiunea Bucureşti-Ilfov, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 74 ani. Dintre acestea un minim de 53% aparţin grupurilor vulnerabile, respectiv: persoane sărace; lucrători pe cont propriu în agricultură; persoane din mediul rural; persoane din centre de plasament sau anterior instituţionalizate; persoane care au părăsit sistemul de protecţie a copilului; persoane fără adăpost; cetăţeni români aparţinând minorităţii rome; persoane cu dizabilităţi, inclusiv persoane invalide şi cu nevoi complexe; femei care au copii cu dizabilităţi; persoane care suferă de dependenţă de alcool şi alte substanţe toxice; victime ale traficului de fiinţe umane; persoane care nu au documente de identitate; persoane din familii monoparentale; persoane victime ale violenţei domestice; persoane lipsite de libertate sau aflate sub control judiciar, persoane aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune, inclusiv persoanele neasigurate din comunitate constituie grup ţintă eligibil pentru Proiect. Pentru noi ar fi extrem de important ca pacienţii din România să ştie şi să înţeleagă că noi, echipa medicală şi partenerul COPAC, ne punem toată priceperea şi ştiinţa în slujba sănătăţii lor, să ştie că acest control şi examen medical este unul gratuit, nu îi costă absolut nimic, de la drumul până în Bucureşti şi înapoi, către casă, până la internarea pentru investigaţii în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, că vor beneficia, în cel mai scurt timp posibil, de cele mai bune aparate şi analize pentru diagnostic şi tratament, chiar dacă nu au un medic de familie.”, a declarat general maior medic conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu, directorul general al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” și directorul ştiinţific al Proiectului ROCCAS II – Bucureşti -Ilfov.

„Numărul de cazuri descoperite în acest moment raportat la numărul de teste returnate este mare şi de aceea recomand tuturor persoanelor cu vârsta între 50 şi 74 de ani să vorbească cu medicul de familie şi să solicite să fie testat. Orice caz descoperit la timp înseamnă o viaţă salvată. Salut eforturile colegilor mei, medici de familie, care au testat un număr mare de persoane într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat dr. Daciana Toma, coordonator medical în cadrul proiectului ROCCAS II – Bucureşti -Ilfov.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.