11 Martie – Ziua personalului medical: Federația “Solidaritatea Sanitară” din România invită angajații din Sănătate la manifestații naționale

Federația “Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) „invită” angajații din Sănătate, „pe toți cei care consideră oferta guvernului ca fiind insuficientă (creșterea veniturilor salariale cu cca. 13,5%)” , să participe la manifestațiile naționale pe care le va desfășura pe data de 11 martie, de Ziua personalului medical.

Programul manifestațiilor de protest este anunțat de liderii sindicali:
„- Începem în Piața Victoriei la ora 11:00. În fața Guvernului desfășurăm primul miting al sănătății între orele 11.00 – 12:00, solicitând acordarea drepturilor cuvenite și respectarea demnității profesioniștilor din sănătate.
– Continuăm cu prima parte a marșului sănătății pe Calea Victoriei până în Piața Revoluției, între orele 12.00 – 12.30, pentru a semnaliza public nemulțumirea noastră.
– Ne oprim pentru un miting la cele două ministere, Muncii și Sănătății, între orele 12.30 – 13.00, cărora le cerem să-și îndeplinească obligațiile asumate și acordarea tuturor drepturilor solicitate.
– Continuăm a doua parte a marșului sănătății între orele 13.30 – 14.30 către Piața Constituției, amintind tuturor cetățenilor că am fost și suntem în continuare la datorie, pentru a le apăra sănătatea și viața, meritând formele de recunoaștere corespunzătoare pentru asta.
– Încheiem acțiunile de proteste cu un alt miting în fața Parlamentului, între orele 14.30 – 15.30, solicitând parlamentarilor onorarea obligațiilor privitoare la adoptarea noii legi a salarizări, în forma negociată, și modificarea OUG 115/2023 astfel încât să fie acordate toate drepturile prevăzute în actuala lege a salarizării”  – informează FSSR.

„Vă așteptăm să fiți solidari pe toți cei care sunteți de acord cu:
– respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale cu inflația, continuă cu solicitarea unei creșteri a veniturilor salariale reale (a puterii de cumpărare a acestora);
– necesitatea unei distribuții echitabile a creșterilor salariale, care să includă creșterea proporțională a recompensei salariale pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiții de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite etc.,
– recunoașterea sacrificiului personal și al vieții de familie pe care-l fac angajații lucrând în ture și în zilele libere/de sărbători legale” – mai precizează reprezentanții Federației.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.