146 de medicamente noi au fost introduse în Canamed; Ordinul ministrului Sănătății, publicat în MO

146 de medicamente noi au fost introduse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România. Ordinul ministrului Sănătății nr. 1.216 din 2 august privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul m.s. nr. 1.468/2018 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, după poziția nr. 6583, au fost introduse 146 poziții noi, pozițiile nr. 6584-6729.

În plus, MS a mai făcut și o serie de modificări la câteva zeci de medicamente din anexa 1, în principal pentru clarificarea unor neconcordanțe, și abrogarea altor 32 de medicamente.

Dintre noile medicamente puse pe piață, cele mai ieftin are ca substanță activă simvastatina și este utilizat pentru scăderea în sânge a nivelurilor de colesterol total, a colesterolului „rău” (LDL colesterol) şi a substanţelor grase denumite trigliceride. În plus, creşte concentraţia de colesterol „bun” (HDL-colesterol). Potrivit proiectului, cutia cu 30 de comprimate, valabile trei ani, costă 1,51 lei.

Cel mai scump medicament are substanța activă caplacizumab, este indicat pentru tratamentul adulților care manifestă un episod de purpură trombocitopenică trombotică dobândită (PTTd), în asociere cu plasmafereză și tratament imunosupresor. Șapte flacoane + 7 seringi preumplute cu solv.+7 adaptoare+14 tampoane, cu o durată de valabilitate de patru ani, costă 162.643,07 lei.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.