20 de ani de existență a Colegiului Medicilor din România

Membrii Colegiului Medicilor din România (CMR) s-au reunit astăzi în cadrul Adunării Generale care a marcat primii 20 de ani de existență a Colegiului, ca organizație reprezentativă a profesiei de medic în România. În cadrul evenimentului au fost prezenți, pe lângă medici și reprezentanți ai Colegiului, reprezentanți autorităților, ai Administrației Prezidențiale și ministrul Sănătății, prof. dr. Florian Bodog.Obiectul principal de activitate al CMR este controlul şi supravegherea exercitării profesiei de medic, aplicarea legilor şi regulamentelor care organizează şi reglementează exerciţiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic şi păstrarea prestigiului acestei profesii în cadrul vieţii sociale.,,Perfecționarea unui sistem de sănătate și a calității serviciilor sunt dependente de resursa umană, de calitatea și disponibiltatea acesteia. În medicină nu pot fi disociate, pentru că influențează calitatea vieții pacienților. Avem nevoie de o repoziționare a valorilor medicale pe scara valorilor societății. Succesul implică dialog și sinergia tuturor factorilor de decizie. Resursa umană din sănătate reprezintă prioritatea Administrației Prezidențiale”, a declarat Conf. dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat în cadrul Departamentului de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale.Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a asigurat Colegiul Medicilor de toată deschiderea spre dialog și sprijin. De asemenea, ministrul a transmis un mesaj din partea Primului Ministru, Sorin Grindeanu: ,,De 27 de ani se tot fac reforme și experimente în sistemul sanitar românesc. Sănătatea nu trebuie privită în termeni de costuri, bugete, statistici. Investiția în sănătate reprezintă unul din cele mai bune lucruri pe care un stat le poate face pentru cetățeni. Pentru fiecare dintre noi sănătatea trebuie să fie o prioritate absolută. Trebuie să reașezăm profesia de medic acolo unde îi este locul.”„Vara aceasta, Colegiul Medicilor din România împlinește 20 de ani de existență. Printre altele, și pentru aceasta ne aflăm aici și mulțumesc tuturor, celor mai de la început, celor mai din urmă, celor împreună cu care am lucrat de la înființare, celor cu care am colaborat, celor care ne-au controlat, celor care ne-au fost prieteni și celor care ne-au fost ostili. Va fi încă o cale lungă până când ultimul ca și primul dintre egalii medici vor fi înțeles deplin care este rostul Colegiului. În fapt, pentru că statul a delegat o parte din atribuțiile sale, nu puține, dar nici de ajuns, către autoreglementarea colegială a profesiei.”, a declarat prof. dr. Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România