Douăzeci de persoane, adulți și copii, au primit îngrijiri medicale în ultima săptămână la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău, după ce au fost mușcate de căpușe, relatează Agerpres.
Potrivit personalului medical, cei mai mulți pacienți s-au expus riscului în zone verzi, precum parcurile sau pădurile din apropierea orașului.
„În perioada 21-28 aprilie, la UPU-SMURD a SJU Buzău s-au înregistrat 20 de persoane (adulți și copii) care au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost mușcate de căpușe. Toți pacienții au primit tratament și îngrijiri medicale de specialitate. Medicii recomandă să fim atenți la zonele care prezintă risc crescut (parcuri, grădini, livezi), purtarea hainelor lungi, de culoare deschisă la culoare, utilizarea de soluții/spray-uri împotriva insectelor și, cel mai important, prezentarea la medic pentru a examina zona/locul unde a fost mușcat pacientul”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.
Aceasta a precizat că unele căpușe pot fi purtătoare ale bacteriei Borrelia, responsabilă de apariția bolii Lyme – o afecțiune infecțioasă care se poate manifesta prin febră, dureri de cap și o erupție circulară în jurul zonei mușcate.
„Având în vedere că temperaturile vor mai crește, iar sezonul de vacanță se apropie, în contextul trendului din ultima perioadă, medicii se așteaptă ca numărul prezentărilor la spital să crească”, a adăugat Adriana Bunilă.