20% dintre cei infectați cu noul coronavirus sunt diagnosticați cu o tulburare psihiatrică în termen de 90 de zile

20% dintre cei infectați cu noul coronavirus sunt diagnosticați cu o tulburare psihiatrică în termen de 90 de zile. Aceasta este concluzia unui studiu mai amplu publicat în revista The Lancet Psychiatry, care a analizat dosarele medicale electronice ale 69 de milioane de persoane din Statele Unite, incluzând peste 62.000 de cazuri de COVID-19.

Anxietatea, depresia și insomnia au fost cele mai frecvente afecțiuni întâlnite în rândul pacienților recuperați după COVID-19, participanți la studiu. De asemenea, cercetătorii au putut observa și riscuri semnificativ mai mari de demență, o afecțiune a insuficienței cerebrale, scrie Reuters.

„Oamenii s-au temut că supraviețuitorii COVID-19 vor avea un risc mai mare în ceea ce privește  problemele legate de sănătate mintală, iar descoperirile noastre… arată că acest lucru este probabil”, a spus Paul Harrison, profesor de psihiatrie la Universitatea Oxford din Marea Britanie, citat de Reuters.

Totodată, specialistul a atras atenția că medicii și oamenii de știință din întreaga lume ar trebui urgent să investigheze cauzele și să identifice noi tratamente pentru bolile mintale după COVID-19.

„Serviciile (n.r. de sănătate) trebuie să fie gata să ofere îngrijire, mai ales că rezultatele noastre sunt susceptibile de a fi subestimate (n.r. din numărul de pacienți psihiatrici)”, a mai adăugat Harrison.

În cele trei luni următoare testării pozitive pentru COVID-19, 1 din 5 supraviețuitori au fost înregistrați ca având un diagnostic pentru prima dată de anxietate, depresie sau insomnie.

În același timp, studiul a mai arătat că persoanele cu o boală mintală preexistentă au fost cu 65% mai predispuse a fi diagnosticate cu COVID-19 comparativ cu alte personae fără o boală mintală preexistentă, potrivit agenției de presă internațioale.

Opinia specialiștii în sănătate mintală care nu au fost implicați direct în studiu vine să întărească faptul că boala COVID-19 poate afecta creierul și mintea, crescând riscul unei game de boli psihiatrice.

„Acest lucru se datorează probabil unei combinații a factorilor de stres psihologic asociați cu această pandemie și efectelor fizice ale bolii”, a declarat Michael Bloomfield, psihiatru consultant la University College London.

„COVID-19 afectează sistemul nervos central și, prin urmare, ar putea crește direct tulburările ulterioare. Dar această cercetare confirmă că nu este întreaga poveste și că acest risc este crescut de starea anterioară de sănătate ”, a subliniat Simon Wessely, profesor de psihiatrie regius la King’s College din Londra.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.