33 de spitale, introduse în Programul național AP-AVC acut

33 de unități sanitare au fost incluse în Programul Național de Acțiuni Prioritare în tratamentul intervențional al pacienților cu Accident Vascular Cerebral acut (AP-AVC).

Ordinul ministrului Sănătății pentru completarea Ordinului m.s. nr. 450/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 95, la data de 5 februarie.

Proiectul de ordin publicat în transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătății (MS) la data de 18 ianuarie 2019 conținea doar 31 de unități sanitare, însă în urma dezbaterii publice, lista a fost completată cu Spitalul Județean de Urgență Buzău și cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Scopul includerii celor 33 de unități sanitare în Programul Național AP-AVC la nivelul întregii țări este un demers care își propune să operaționalizeze la nivel național AP-AVC și vine în întâmpinarea unei probleme de o importanță definitorie pentru sănătatea publică din România, se arată în referatul de aprobare. Anterior acestei modificări, AP-AVC se desfășura în doar zece unități sanitare pe raza a șase județe și a municipiului București. În urma modificărilor aduse, rețeaua unităților sanitare capabile să ofere tratament acut intervențional prin tromboliză intravenoasă pacienților cu accident vascular cerebral ischemic acut a fost extinsă în 43 de spitale, pe raza a 38 de județe și a municipiului București.

În vederea extinderii programului, în luna decembrie 2018, 38 de spitale județene și municipale din întreaga țară au fost supuse unei evaluări. Criteriile principale avute în vedere au fost: existența unui serviciu de gardă de neurologie în regim de premanență (7/7, 24/24), existența unui computer tomograf funcțional în regim de permanență (7/7, 24/24) și existența unui serviciu de gardă de radiologie în regim de permanență (7/7, 24/24).

Cele 33 de unități sanitare care se adaugă celor care pot oferi tratament acut intervențional prin tromboliză intravenoasă pacienților cu AVC ischemic acut sunt:

  1. Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”
  2. Spitalul Clinic de Urgență București
  3. Institutul Clinic Fundeni
  4. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
  5. Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
  6. Spitalul Județean de Urgență Pitești
  7. Spitalul Județean de Urgență Bacău
  8. Spitalul Județean de Urgență Bistrița
  9. Spitalul Județean de Urgență Brăila
  10. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța
  11. Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe
  12. Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
  13. Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
  14. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați
  15. Spitalul Județean de Urgență Giurgiu
  16. Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc
  17. Spitalul Județean de Urgență Deva
  18. Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare
  19. Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
  20. Spitalul Județean de Urgență Slatina
  21. Spitalul Județean de Urgență Ploiești
  22. Spitalul Județean de Urgență Satu Mare
  23. Spitalul Județean de Urgență Zalău
  24. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
  25. Spitalul Județean de Urgență Alexandria
  26. Spitalul Județean de Urgență Tulcea
  27. Spitalul Județean de Urgență Vaslui
  28. Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad
  29. Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani
  30. Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
  31. Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani
  32. Spitalul Județean de Urgență Buzău
  33. Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.