50 de concentratoare de oxigen, trimise de Polonia în România, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, au ajuns la Iaşi

sursa: Grupul de Comunicare Strategică

 

50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au fost trimise României, miercuri dimineață, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, urmâd să fie folosite pentru pacienții cu forme grave de COVID-19, care vor fi internați la spitalul modular de la Lețcani.

”La solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, astăzi, 13 octombrie 2021, 50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au ajuns în România”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Polonia a asigurat transportul acestor materiale sanitare indispensabile tratării pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care au nevoie de oxigen.

Acestea au ajuns miercuri dimineaţă în Iaşi, urmând ca ISU Iaşi să facă recepţia echipamentelor, ca mai apoi să fie transportate la unitatea modulară din Leţcani.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.