57 de spitale, acreditate temporar pentru prelevare și transplant de organe

Guvern

Guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență acreditarea temporară a 57 de unități sanitare unde pot fi donate, prelevate, conservate sau transplantate organe și țesuturi umane. Demersul a venit la propunerea ministrului sănătății, care a considerat că, pentru siguranța pacienților, este absolut necesară reacreditarea periodică a unităților care desfășoară activități de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană. De asemenea, acreditarea temporară a spitalelor este necesară pentru ca activitatea de transplant să nu aibă de suferit, a afirmat ministrul Sorina Pintea, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății (MS).

„Întregul proces de evaluare poate dura până la 60 de zile, iar unitățile sanitare au primit informarea din partea Agenției Naționale de Transplant referitoare la înnoirea acreditării. Unele spitale au depus dosarele, altele au fost deja reacreditate, precum centrul din Târgu Mureș. Fac un apel ca unitățile sanitare să grăbească  procedurile necesare reacreditării, astfel încât să fie asigurată buna desfășurare a activităţilor în aceste unități”, a afirmat ministrul sănătății, Sorina Pintea.

Acreditarea temporară se acordă pe o perioadă de maximum șase luni, după care este nevoie de o nouă acreditare. MS precizează că, la acest moment, majoritatea unităților sanitare au depus dosarele la Agenția Națională de Transplant și se află în diverse etape de evaluare, în vederea reacreditării. În perioada 2013-2014, unitățile sanitare care desfășoară activităţi de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană au primit acreditări pentru o perioadă de 5 ani.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.