GCS: Aproape 7.600 de cazuri noi de persoane infectate

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.589 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 120 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până marți, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.718.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 9.342 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Totodată, 1.521.696 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.190 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Decese persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2

Până astăzi, 51.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.11.2021 (10:00) – 09.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 487 de decese (238 bărbați și 249 femei), din care 25 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 487 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 118 la categoria de vârstă 60-69 ani, 149 la categoria de vârstă 70-79 ani și 159 la categoria de vârstă peste 80 ani.

452 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 29 de pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 25 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Galați și Iași, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 462 de decese.

Din totalul de 487 de pacienți decedați, 443 erau nevaccinați și 44 vaccinați. Cei 44 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 42 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

Peste 18.000 de pacienți spitalizați 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.082. Dintre acestea, 1.850 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 331 sunt minori, 304 fiind internați în secții și 27 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.458.404 teste RT-PCR și 4.752.791 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.449 de teste RT-PCR (10.676 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.773 la cerere) și 45.326 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 107.221 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 21.611 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.970 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.934 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 469 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 noiembrie, 2.892 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 554.300 lei.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.