OMS: Căldura extremă exercită o ”presiune sporită” asupra sistemelor sanitare

Căldura extremă care s-a abătut asupra emisferei nordice exercită o ”presiune sporită” asupra sistemelor sanitare, a avertizat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

”Căldura extremă afectează din plin persoanele cele mai vulnerabile, cum ar fi vârstnicii, nou-născuţii şi copiii, precum şi persoanele sărace şi fără adăpost. Exercită de asemenea o presiunea crescută asupra sistemelor sanitare”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit AFP, citată de Agerpres .

Mai multe regiuni din Europa, Asia şi America de Nord se confruntau în continuare miercuri cu un val de caniculă. Potrivit oamenilor de ştiinţă, astfel de temperaturi ridicate sunt rezultatul schimbărilor climatice şi al recentei reapariţii a fenomenului El Nino.

”Expunerea la o căldură excesivă are efecte foarte diverse asupra sănătăţii, amplificând deseori antecedente medicale şi provocând decese premature şi situaţii de invaliditate”, a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

El a mai explicat că organizaţia pe care o conduce, în colaborare cu agenţia ONU pentru meteorologie, OMM, vine în sprijinul statelor în vederea elaborării unor planuri de acţiune sanitară împotriva caniculei care să le ajute să se pregătească mai bine şi să reducă efectele căldurii excesive asupra sănătăţii.

”Colaborăm cu OMM pentru a pune la punct un sistem de alertă timpurie”, a adăugat directoarea departamentului pentru probleme de sănătate publică şi de mediu din cadrul OMS, Maria Neira.

Căldura extremă poate avea drept consecinţe deshidratare, insolaţii sau chiar deces, iar anume grupuri sunt în mod special vulnerabile.

Neira a explicat că OMS este preocupată mai ales de situaţia persoanelor care suferă de boli cardiovasculare, diabet sau astm – mai ales că temperaturile ridicate pot declanşa o poluare atmosferică accentuată, dar şi de cea a copiilor, femeilor însărcinate şi persoanelor vârstnice.

Responsabila OMS a explicat că autorităţile – fie că sunt naţionale sau locale – ar trebui să dispună de sisteme ”foarte solide” pentru a se asigura că pot detecta imediat toate persoanele care s-ar putea afla la risc.

”Este evident că spitalele trebuie să deţină un sistem care să le ajute să se pregătească”, a mai precizat ea.

Ea a subliniat de asemenea că autorităţile ar trebui să recomande populaţiei să nu stea în exterior în perioadele caniculare, să evite sportul în aer liber, să stea în incinte răcoroase, să se îngrijească de persoanele vulnerabile şi să monitorizeze eventualele simptome care anunţă accidente grave cum ar fi deshidratarea.

Potrivit OMM, temperaturi nocturne ridicate în mod repetat sunt periculoase pentru sănătate întrucât organismul nu se poate adapta temperaturilor caniculare continue. Acest fapt ar putea duce la o înmulţire a infarctelor şi a deceselor.

În plus faţă de aceste măsuri, Neira a subliniat importanţa luptei împotriva schimbărilor climatice: ”trebuie de asemenea, pe termen mediu şi lung, să reducem emisiile de dioxid de carbon produse de societatea noastră”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.