962 de candidați înscriși la sesiunea extraordinară a concursului de intrare în rezidențiat în domeniul Medicină

Sesiunea extraordinară a concursului de intrare în rezidențiat în domeniul medicină va avea loc duminică, 14 mai. La concurs s-au înscris 962 de candidați care vor concura pe 628 de locuri și posturi din cadrul unităților sanitare publice.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, cele 628 de locuri și posturi au rămas neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 a concursului de rezidențiat, multe fiind în specialități deficitare, precum chirurgia generală, medicina de urgență, medicina de familie, neonatologie.

Concursul va fi organizat în centrul universitar București.

Candidații vor avea la dispoziție 4 ore pentru a rezolva 200 de întrebări de tip grilă.

Potrivit sursei citate, vor fi declarați promovați candidații care obțin un punctaj de minimum 60% din cel mai mare punctaj obținut la acest concurs.

La sesiunea noiembrie 2022, 10.330 de candidaţi s-au înscris la examenul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.