A doua săptămână cu activitate descrescătoare a gripei, dar încă peste nivelul așteptat

În săptămâna 11–17 februarie (s07/2019), activitatea gripală în România a menținut tendința descrescătoare din săptămâna anterioară, dar a rămas în continuare peste nivelul așteptat și cu extindere națională, conform raportului publicat de Institutul Național de Sănătate Publică prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

 

Mai puține infecții respiratorii decât în săptămâna precedentă

 

Morbiditatea prin infecții respiratorii acute s-a redus față de săptămâna precedentă, iar rata pozitivității pentru virus gripal la cazurile testate a depășit 45%.

La nivel național, numărul de infecții respiratorii acute (în care sunt incluse cazurile de gripă clinică, infecții acute de căi respiratorii superioare și pneumonii) a ajuns la 97.930 în săptămâna 7/2019, cu 27,4% mai mic decât în s07/2018 și cu 5,8% mai mic față de s06/2019.

La nivel național, au fost înregistrate 1.534 de cazuri de gripă clinică. Totodată, au fost înregistrate 45 de infecții respiratorii acute severe, cu 24 mai puține decât în s06/2019, dar la fel ca în s07/2018.

 

147 de decese confirmate cu virus gripal

 

De la începutul sezonului 2018–2019 (în fapt, de la începutul anului 2019, când a fost comunicat primul caz din acest sezon), au fost înregistrate 147 de decese confirmate cu virus gripal, din care 116 cu virus tip A subtip (H1)pdm09, 17 cu virus tip A subtip H3, 13 cu virus tip A nesubtipat și o coinfecție cu A(H1)pdm09 și A(H3). Nu s-au înregistrat decese cu virus tip B.

De la începutul sezonului, au fost confirmate 1.680 de cazuri de gripă, din care 944 cu virus A(H1), 343 cu virus A(H3), 389 cu virus A nesubtipat, un caz de gripă cu virus B și trei cazuri de coinfecție A(H1) și A(H3).

Până la 17 februarie, fuseseră vaccinate antigripal 1.306.165 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății

 

Recomandări pentru populație

 

  • consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicație de spitalizare;
  • izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unică folosință sau tuse/strănut la nivelul regiunii interne a articulației cotului);
  • igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • evitarea aglomerațiilor;
  • triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
  • continuarea vaccinării antigripale.

 

Recomandări pentru spitale

 

  • limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc;
  • expunerea de materiale informative (pliante, postere);
  • triaj epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
  • purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
  • purtarea măștii de către pacient în UPU, pe traseul de la UPU la salon și când părăsește salonul de izolare/grupare;
  • refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute;
  • instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa, fără a aștepta rezultatul de laborator;
  • instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacții apropiați ai pacienților confirmați internați, inclusiv personal medico-sanitar, chiar dacă fuseseră vaccinați (cu minimum două săptămâni înaintea expunerii);
  • vaccinarea urgentă a personalului medico-sanitar și auxiliar nevaccinat;
  • refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestuia;
  • refacerea urgentă a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice și dezinfectante, pentru o igienă riguroasă a mâinilor și a suprafețelor;
  • respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, inclusiv severă, al contacților și al focarelor;
  • expunerea de materiale informative (pliante, postere) în locuri publice.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.