Vaccinurile anti-COVID-19 din cea de-a doua tranșă au ajuns și în Timișoara și Cluj-Napoca. Avionul cu vaccinurile anti-COVID-19 a aterizat pe aeroportul din Timișoara, cu un decalaj de câteva zeci de minute. Transportul, cu 10.725 doze, trebuia să ajungă aici la ora 11.00.
De asemenea, transportul cu 29.250 doze a ajuns pe cale aeriană, cu un avion Cargo din Budapesta, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.
Vaccinurile vor fi transportate pe cale rutieră, în condiții speciale, la Spitalul Militar din Cluj care este centru regional de stocare pentru aceste vaccinuri. De aici, dozele vor fi distribuite către spitalele din șase județe pregătite să înceapă campania de vaccinare.