A fost lansată „Carta Albă a Inovației în Sănătate”, ce include proiectul unui Fond de Inovație pentru Medicamente

Platforma de dialog și cooperare „Resurse pentru Sănătate” (inițiată de Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților și Comisia pentru Sănătate Publică din Senat) împreună cu Local American Working Group au lansat „Carta Albă a Inovației în Sănătate”.

Punctul de start pentru dezvoltarea Cartei Albe este raportul „Modele europene: opțiuni pentru finanțarea serviciilor medicale și a medicamentelor în România”, elaborat de Economist Intelligence Unit (EIU).  Pe baza acestui raport au fost identificate trei direcții prioritare de acțiune – Programul Inovație în Sănătate, Valoarea în sănătate și Creșterea finanțării pentru sănătate și Inovație prin atragerea de resurse adiționale. Carta Albă conține analiza acestor teme la nivel național și internațional, precum și propuneri de soluții tehnice aplicabile la nivel local.

Soluțiile au fost formulate de  peste 30 de experți reprezentanți ai autorităților din sănătate și finanțe, asociații de pacienți, experți în domeniul politicilor de sănătate și finanțare, reprezentanți ai mediului academic și ai industriei farmaceutice inovatoare, transmit organizatorii evenimentului.

Proiectele pot fi concretizate doar prin transpunerea în legislație.

„Dezvoltarea soluțiilor și politicilor pentru sistemul de sănătate din România este posibilă cu implicarea tuturor actorilor implicați – instituții, comunitatea pacienților, entități private – iar Carta Albă este dovada acestui lucru. Proiectul a pornit de la realitatea sistemului sanitar, având în vedere nevoia de suplimentare a fondurilor pentru sănătate și inovație. Avem acum aceste soluții practice propuse de Grupul de Experți ai Platformei, pe care vom putea să le dezvoltăm legislativ pentru acoperirea nevoilor pacienților”, a transmis dr. Laszlo Attila, președintele  Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat.

„Îmbunătățirea accesului la tratament trebuie să pornească întotdeauna de la nevoi reale, de la date corecte și de la premisă de analiză solidă. Această Cartă ne dorim să devină un instrument în dezvoltarea politicilor publice pentru finanțarea inovației în sănătate. Astfel, putem progresa în scopul creșterii accesului pacienților români la terapii noi, salvatoare de vieți, Am încredere că aceste concluzii și recomandări solide, venite de la experți în domeniu, vor sta la baza dezvoltării politicilor de sănătate și a accesului pacienților la terapii inovative”, a declarat conf. dr. Florin Buicu, președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

 

Programul „Inovație în Sănătate”

 

„În prezent pacienții români au acces la medicamente inovative, care nu au alternativă terapeutică, doar după evaluarea acestor tehnologii medicale și includerea în sistemul de rambursare din România, în timp ce la nivelul Uniunii Europeane sunt utilizate mecanisme de facilitare a accesului rapid la tehnologii medicale, atât în faza de pre-autorizare, cât și între autorizare și rambursare”, atrag atenția experții care au contribuit la Carta Alba.  Programul  „Inovație în sănătate” poate deveni însă un prim mecanism prin care România să își adapteze sistemul de sănătate la ritmul rapid al inovației în domeniu, spun aceștia.

„Platforma de dialog și cooperare „Resurse pentru sănătate” este un proiect pe termen lung și își oferă sprijinul în continuarea acestei etape de consultare tehnică, pentru dezvoltarea Programului Inovație în Sănătate și a legislației care să reglementeze un Fond de Inovație pentru Medicamente, așa cum există deja în alte state europene precum Italia, Franța, sau Marea Britanie. Un astfel de Fond este segmentul lipsă al sistemului de rambursare din România și poate oferi pacienților cele mai noi terapii aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, care nu sunt accesibile încă în compensare, pentru afecțiuni fără alternativă terapeutică modernă și eficientă”, a precizat dr. Attila Fejer, președinte Local American Working Group.

Totodată,  experții recomandă în Carta Albă ca programul „Inovație în Sănătate” să aibă în vedere finanțarea medicamentelor autorizare recent de Agenția Europeană a Medicamentului, care au un aport inovativ dovedit.

 

Valoarea în sănătate

 

„În direcția facilitării unui acces mai rapid la noile tehnologii, la nivel național este nevoie de o strategie pentru evaluarea tehnologiilor medicale pe termen mediu, cu un ritm gradual de implementare a politicilor, corelat cu dezvoltarea expertizei specialiștilor în domeniu și creșterea capacității instituționale”, cred  experții care au dezvoltat „Carta Albă a inovației în sănătate”. În acest sens, s-au axat în dezvoltarea recomandărilor practice pe posibilitatea de implementare unor noi mecanisme de luare a deciziilor pe baza valorii. Ritmul rapid și costurile în creștere ale inovației medicale nu pot fi asimilate într-un mod cost-eficace cu instrumentele actuale ale sistemului public de sănătate. Sunt recomandate: includerea acestui subiect în Strategia Națională de Sănătate 2021-2027, reglementarea unor noi forme de contractare a medicamentelor, dar mai ales utilizarea datelor în deciziile de politică publică din sănătate și dezvoltarea Registrelor electronice de pacienți.

 

Creșterea finanțării pentru sănătate și inovație

 

Majorarea graduală a cheltuielilor pentru sănătate la un nivel echivalent cu nivelul mediu din Uniunea Europeană, spre care România ar trebui să tindă, poate fi susținută prin valorificarea tuturor celor patru direcții de finanțare – asigurările sociale, suplimentarea finanțării de la bugetul de stat, dezvoltarea asigurărilor voluntare de sănătate și plățile directe – cred experții. În acest scop,  transmit aceștia, se  impune nevoia adoptării unei politici publice multianuale privind finanțarea serviciilor de sănătate, care să conțină ținte realizabile de creștere a veniturilor și cheltuielilor, ținând cont de faptul că sănătatea este o investiție.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.