Comisia Europeană a publicat contractul încheiat cu AstraZeneca pentru vaccinul împotriva COVID-19, salutând angajamentul companiei pentru o mai mare transparență în participarea sa la implementarea Strategiei UE privind vaccinurile.
Potrivit unui comunicat al instituției europene, contractul publicat vineri conține părți referitoare la informații confidențiale, cum ar fi detaliile facturilor. De asemenea, contractul AstraZeneca este al doilea publicat, după ce CureVac a fost de acord să publice Acordul de cumpărare anticipată cu Comisia Europeană.
Contractul poate fi consultat AICI.
„În urma cererii reînnoite din partea Comisiei Europene din 27 ianuarie 2021, compania farmaceutică AstraZeneca a fost de acord să publice contractul semnat între cele două părți la 27 august 2020. Comisia salută angajamentul companiei pentru o mai mare transparență în participarea sa la implementarea Strategiei UE privind vaccinurile”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
În același comunicat se arată că transparența și responsabilitatea sunt importante pentru a contribui la consolidarea încrederii cetățenilor europeni și pentru a se asigura că aceștia se pot baza pe eficacitatea și siguranța vaccinurilor achiziționate la nivelul UE.
De asemenea, Comisia și-a arătat speranța să poată publica toate contractele în temeiul acordurilor de achiziție anticipată în viitorul apropiat.
Pentru Comisie este crucială protejarea sănătății publice și asigurarea celor mai bune acorduri posibile cu companiile, astfel încât vaccinurile să fie accesibile, sigure și eficiente, se arată în același comunicat.
Contractul pe care Comisia Europeană l-a negociat împreună cu statele membre ale UE a fost aprobat la 14 august și a intrat în vigoare la 27 august. Este finanțat de Instrumentul de asistență de urgență.
Prin contract, toate statele membre pot achiziționa 300 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca, cu opțiunea pentru alte 100 de milioane de doze, care urmează să fie distribuite proporțional pe bază de populație. Contractul permite, de asemenea, statelor membre să-și doneze dozele de vaccin către țările cu venituri mici și medii sau să le redirecționeze către alte țări europene.