A început cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Oncologie Medicală

Lucrările ştiinţifice ale Conferinţei Naţionale de Oncologie Medicală, cu participare internaţională, ediţia a XVII-a, au început astăzi, 28 septembrie 2017, la Poiana Braşov.
Evenimentul ştiinţific, ce are ca temă principală „Actualităţi în Oncologie”, este organizat de Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Colegiul Medicilor din România.
Lucrările ştiinţifice au fost deschise de dr. Abil. Alexandru Grigorescu, preşedinte executiv al Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală din România. Temele dezbătute astăzi, prima zi a conferinţei, au fost: „Biosimilare: caracteristici, legislaţie”, „Determinări moleculare în cancerul pulmonar”, „Medicina personalizată”, „Concepte fundamentale de imunologie şi imunoterapii”, „Tratamentul multidisciplinar în cancerul de pancreas local avansat sau la limita operabilităţii”, „Chimioterapia cancerului de sân”, „Studiul de biomarkeri VELOR: Impactul RAS, BRAF și atitudinea față de activitatea Aflibercept”.Lucrările Conferinţei Naţionale de Oncologie Medicală, cu participare internaţională, ediţia a XVII-a, se vor încheia pe 1 octombrie 2017.