Cea de-a XX-a ediție a Conferinței „Zilele Științifice ale Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș” și-a deschis, miercuri, porțile la Palatul Parlamentului, marcând 20 de ani de educație medicală în bolile infecțioase.
Pe parcursul celor 20 de ediții, această manifestare s-a consolidat drept o platformă importantă pentru schimbul de idei și experiențe între specialiști, devenind un punct de referință pentru colaborarea interdisciplinară, interregională și internațională. Prin crearea unui mediu propice dezbaterilor științifice și generării de noi perspective, evenimentul a contribuit semnificativ la evoluția cercetării și practicii medicale în bolile infecțioase.
Manifestarea continuă tradiția de a reuni specialiști de renume, atât de la nivel național, cât și internațional, tineri cercetători, precum și profesioniști interesați de evoluția în domeniul sănătății și al bolilor infecțioase.
„Dacă ai echipă, poți să reușești. Și am constatat pe pielea mea încă din primele zile când am fost numit director interimar, și am stat vreo șase ani director interimar că așa era pe vremea aceea, al Spitalului de Boli Infecțioase Colentina de atunci. Încet-încet, am început să reconstruim, cu echipa de atunci, ceea ce acum se cheamă Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, am făcut și proiecte internaționale, am accesat și bani europeni”, a declarat, în cadrul ceremoniei de deschidere a evenimentului, prof. univ. dr. Emerit al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României.
„Această conferință de elită a devenit tradițională din punct de vedere profesional, medical, dar și din punct de vedere al cercetării, al educării medicilor, mai tineri sau mai puțin tineri, și cred că ceea ce reușim să facem an de an este remarcabil. Cred că rolul Institutului, ca și instituție fanion până la urmă, în ceea ce privește coordonarea asistenței medicale și munca efectivă pe care au desfășurat-o toți colegii din Institut în timpul pandemiei, cred că trebuie remarcată, pentru că a fost cu siguranță una dintre cele mai provocatoare perioade din istoria Institutului. Faptul că mii de vieți au fost salvate sau suferința a zeci de mii de pacienți a fost ușurată cred că este un lucru care trebuie menționat și cu care ne mândrim și cred că trebuie întotdeauna să ne gândim cu mult respect la toate colectivele medicale, sigur și la celelalte instituții din rețeaua de boli infecțioase sau din spitalele generale, care au făcut acest lucru în timpul pandemiei și nu numai”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a subliniat că Institutul Matei Balș reprezintă un pilon de excelență în cercetarea și în tratamentul bolilor infecțioase, „iar munca ce se depune aici este de o importanță crucială atât pentru sănătatea publică, cât și pentru îngrijirea pacienților și pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților”.
„Acest eveniment de prestigiu reprezintă o ocazie importantă pentru a reuni experți de renume din domeniul bolilor infecțioase, pentru a împărtăși cunoștințe, pentru a discuta despre cele mai noi descoperiri și pentru a colabora în așa fel încât să se găsească soluții inovatoare în acest domeniu extrem de important al medicinei: bolile infecțioase. Ediția din acest an este cu atât mai specială cu cât marchează 20 de ani, două decenii de realizări remarcabile, de dedicare și de angajament necontenit în slujba pacientului, în slujba științei și a educației medicale. Astăzi, mai mult ca niciodată, colaborarea și schimbul de cunoștințe sunt vitale pentru a face față provocărilor globale din domeniul bolilor infecțioase. În acest spirit, Zilele Științifice ale Institutului Prof. Dr. Matei Balș ne oferă acea platformă științifică pentru a explora noi direcții de cercetare și pentru a întări legăturile dintre specialiștii din domeniu și de la nivel internațional. Doresc să exprim recunoștința și aprecierea mea profundă pentru eforturile tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment. Felicitările mele se îndreaptă către toți participanții la acest eveniment, pentru contribuțiile și pentru devotamentul dumneavoastră în lupta împotriva bolilor infecțioase”, a spus prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
Prof. univ. dr. Anca Streinu-Cercel, președinta Congresului, a atras atenția că bolile infecțioase continuă să reprezinte o provocare.
„Bolile infecțioase într-adevăr reprezintă o provocare. Fiecare caz, fiecare pacient, fiecare tratament, fiecare discurs este o adevărată provocare și de fiecare dată ne provoacă să învățăm mai mult pe fiecare dintre noi. 20 de ani nu înseamnă că am împărtășit tot ce era de împărtășit. Avem multe lucruri de spus de acum înainte. 20 de ani pentru boli infecțioase nu înseamnă nimic, pentru că în fiecare săptămână literatura de specialitate publică un nou virus, o nouă bacterie, un nou fung care a fost identificat, în fiecare săptămână redenumim o nouă bacterie, un nou germene, în fiecare săptămână reclasificăm o nouă boală și aproape în fiecare săptămână găsim o relație de corelație, de implicare între o bacterie, un virus și o patologie autoimună, reumatoidă, oncologică, hematologică și nu numai. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ne așteaptă provocări în continuare și 20 de ani sunt doar începutul și ne uităm de acum încolo spre ceea ce ne așteaptă. Sunt aici în postura de președinte al acestei ediții aniversare și țin să mulțumesc colegilor mei, mentorilor mei care sunt aici, invitaților noștri care ne-au onorat cu prezența, colegilor din spitalele cu care colaborăm, colegilor infecționiști din toată țara, fără de care acest Congres nu ar fi ceea ce este: Zilele Științifice Institutului Matei Balș”, a declarat prof. univ. dr Anca Streinu-Cercel.
„Institutul Matei Balș înseamnă tradiție. Pe de o parte, sunt 20 de ani de tradiție și de excelență, dar probabil că ar trebui să ne punem următoarea întrebare: ce dă valoare acestui institut? Răspunsul e simplu. Cei peste 1400 de oameni care lucrează acolo, fiecare își aduce aportul în așa fel încât fiecare în parte să contribuie la faptul că institutul este o unitate spitalicească de renume, as spune europeană, joacă un rol extrem de important. Pe de altă parte, ar trebui să ne gândim ce înseamnă Institutul Matei Balș. Fie că întrebăm orice medic din România sau un simplu cetățean probabil că va răspunde că, indiferent dacă o epidemie sau o pandemie sau o situație complicată sau sunt cazuri grele care țin de bolile infecțioase, unde ajunge acel pacient: categoric la Matei Balș. Au fost oameni care au ajuns în situații critice cu puține șanse de supraviețuire și care au plecat pe picioarele lor și cred că mai mult decât atât nu înseamnă ca semnificație pentru un medic. Din punctul meu de vedere, institutul numai că joacă un rol central, dar practic a strălucit dintotdeauna”, a punctat dr. Adrian Marinescu, managerul inerimar al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Mati Balș”.
Conferința „Zilele Științifice ale Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș” se desfășoară în perioada 20-23 noiembrie, la Palatul Parlamentului.