Articol realizat cu CSI, Dr. abil. Alexandru Grigorescu, Medic Primar Oncologie Medicală, Președinte Executiv Societatea Națională de Oncologie Medicală din România
O regulă ce caracterizează sistemul medical actual este că, odată cu schimbarea guvernelor, ceea ce se face într-un anumit moment nu are continuitate în timp. În domeniul oncologiei, Planul Național de Control al Cancerului poate fi un exemplu elocvent, implementarea acestuia rămânând în așteptare deocamdată. Fără îndoială, România are nevoie de măsuri care să faciliteze o abordare integrată a patologiei oncologice, iar acest plan este și poate fi o strategie a Guvernului și a statului în ansamblu, fiind important mai ales la nivel macro-economic, pentru că acolo statul poate interveni cel mai ușor.
Formele de cancer și incidența acestora sunt în general aceleași în România, față de alte țări din Europa, neprezentând modificări semnificative. La ora actuală riscul de deces prin cancer până la vârsta de 75 de ani este cu 3.5% mai mare în România, față de Uniunea Europeană, potrivit Globocan. Cancerele de plămân, de sân, de col uterin, colorectal și cancerul de prostată sunt cele mai frecvente forme ale maladiei în țara noastră, cauzând 47.6% din decesele prin cancer, arată statisticile. În cazul cancerului de col uterin, România se află pe primul loc în ceea ce privește mortalitatea în Uniunea Europeană.
În țara noastră, din păcate încă se prezintă multe cazuri avansate, la primul consult, ceea ce denotă în primul rând o lipsă de educație sanitară. Mai mult de 70% dintre cancerele de plămân sunt depistate în stadii avansate, iar 20% dintre cancerele de sân sunt diagnosticate în stadiile II sau III, indică studiul Onco Monitor. Desigur, referindu-ne la cancerul pulmonar, evoluția sa insidioasă și lipsită de specificitate de multe ori la debut este cauza depistării în stadii avansate în întreaga lume.
O altă cauză a existenței numeroaselor cazuri avansate la diagnostic poate fi reprezentată de lipsa screening-ului sau a activității medicului de familie care nu mai este un factor atât de activ. Cu ani în urmă, se făcea un screening susținut, la nivelul medicului de familie, care, atunci când suspecta ceva în legătură cu un pacient, îl trimitea mai departe pentru investigații, cancerul putând fi depistat mai devreme în evoluția sa. Sigur, metodele erau mai mult clinice și în consecință nu atât de specifice, însă este mai bine decât a nu face nimic.
Este nevoie de intervenții pe mai multe niveluri în abordarea eficientă a problematicii oncologice
În acest context, abordarea eficientă a problematicii oncologice trebuie să armonizeze intervenții la mai multe niveluri: prevenție primară, prevenție secundară, diagnostic, tratament, monitorizare. Activitatea în oncologie trebuie reconstruită de la bază și anume de la nivelul secțiilor de oncologie medicală. Aceste secții trebuie să lucreze precum un întreg, nu precum cabinete individuale de oncologie care nu au un plan comun de acțiune, care nu au obiective precis conturate ce trebuie urmărite ca finalizare. În secții, mai ales în cadrul institutelor, activitatea de cercetare și de studii clinice trebuie coordonată unitar respectându-se ierarhiile și specificul clinicii. Medicii clinicieni – cercetători trebuie să capete importanța pe care le-o conferă pregătirea respectivă și în acest sens trebuie îmbunătățită și legiferată organizarea cercetării clinice. De aici pot porni și activitățile de screening și noi protocoale de diagnostic sau terapie.
Dezvoltarea profilaxiei secundare este un element fundamental în îmbunătățirea controlului cancerului, de aceea, extinderea programelor de screening în formele de cancer unde au o eficiență dovedită, ar trebui să fie o prioritate. De menționat aici, totuși, este faptul că există multe programe de screening controversate. Profilaxia cancerului în general implică o îmbunătățire a factorilor de mediu, activitate care vizează proiecte guvernamentale și multinaționale care depășesc cadrul acestei discuțiii. Dacă nu va exista o luptă în primul rând împotriva poluării sau împotriva alimentației necorespunzătoare, screeningul, prin el însuși nu va rezolva problemele oncologice. Screeningul cu siguranță este util mai ales pentru unele forme de cancer cum ar fi cancerul de col uterin, de sân, de plămân (populație cu risc crescut) de colon etc. Pentru realizarea screening-ului însă trebuie să existe o finanțare și este nevoie de oameni care să se ocupe în mod exclusiv de aceste lucruri.
Creșterea resurselor în procesul de diagnostic și a calității acestuia, necesare în România
Un alt capitol-cheie în perspectiva unei abordări comprehensive a patologiei oncologice îl reprezintă diagnosticul. Creșterea resurselor în ceea ce privește procesul de diagnostic și calitatea diagnosticului sunt necesare pentru o abordare terapeutică individualizată în cancer. În primul rând, în Planul Național de Control al Cancerului ar trebui coordonată fiecare zonă de diagnostic și desigur, de tratament al cancerului. Vorbind spre exemplu despre o neoplazie, în primul rând trebuie să se ia în calcul aspectele chirurgicale, implementarea unor noi tehnici mai putin invazive, cooperarea cu radioterapia și terapia sistemică intraoperatorie. În legătură cu radioterapia și acolo trebuie ținut pasul cu noile tehnici, care îmbunătățesc prognosticul, rata de răspuns la tratament și au o toxicitate mai redusă. În ansamblul unui plan bine pus la punct, îngrijirile suportive și paliative trebuie integrate cu oncologia medicală, cazurile oncologice având nevoie și de tratament suportiv din primele momente ale bolii. Acest tratament implică o abordare holistică: în plan fizic, social, psihologic, material, în toate aspectele umane afectate de boală.
Accesul la terapiile sistemice de ultimă oră
În ceea ce privește accesul la noi medicamente și terapii pentru pacienții oncologici din România, referitor la imunoterapie, spre exemplu, în țară se bate încă pasul pe loc, principalul motiv fiind lipsa fondurilor necesare. Trebuie să existe o dinamică în ceea ce privește medicamentele. Medicamentele care dovedesc că nu mai sunt utile ar trebui scoase și introduse acele medicamente care au un beneficiu maxim. Trebuie revenit la protocoalele Societății Europene de Oncologie Medicală, cu amendamentul că acestea sunt orientative, în limita medicației existente în arsenalul terapeutic al țării. Protocoalele rigide, care nu dau posibilitatea medicului de a alege tratamentul în funcție de cele mai recente evidențe, precum și în funcție de experiența sa sunt neproductive pentru rezultate bune în tratamentul pacienților.
În corelație cu utilizarea medicamentelor de ultimă generație, există și posibilitatea de a face testele moleculare adecvate după care medicii își ghidează predicția răspunsului la tratament. Aceste determinări trebuie să fie promovate concomitent cu introducerea noilor molecule în practică. Același tip de cancer poate cu aceeași stadializare să aibă evoluții diferite. Înainte nu se știa de ce se întâmplă lucrul acesta, acum însă au apărut factorii de risc moleculari care explică de ce un pacient se comportă într-un fel, iar celălalt într-un alt fel.
Rețeaua de îngrijire a pacientului oncologic în România, încă deficitară
Pe de altă parte, rețeaua de îngrijire a pacientului oncologic în România trebuie pusă la punct, având în vedere că în acest moment este deficitară, în primul rând pentru că nu există un circuit al pacientului foarte bine stabilit. În spital este nevoie de o recepție a pacientului atunci când acesta ajunge, bolnavul fiind condus de o echipă către specialistul de care este nevoie.
Înainte se trecea și printr-o zonă de decontaminare atunci când un bolnav intra în contact cu un spital, întrucât fiecare poate veni cu o infecție din afară, care se poate răspândi la pacienți cu imunitate scăzută. Este nevoie, de asemenea, de o programare mai bună și mai organizată a pacientului la tratament.
În ceea ce privește personalul medical, oncologii în România sunt concentrați pe anumite centre, neexistând o înnoire constantă a cadrelor de care ar fi cu adevărat nevoie, în așa fel încât un cadru cu experiență să lucreze cu un cadru mai tânăr, lucru care ar facilita și cercetarea, transmiterea unei experiențe și formarea unor specialiști. În acest sens programul de pregătire al rezidenților și responsabilitățile lor ar trebui revizuite. Același lucru este necesar și pentru medicii specialiști. Exodul medicilor este de asemenea o problemă generală cu care se confruntă și oncologia. Probabil că un calcul mai strict al necesarului de specialiști si un examen național pe posturi ar fi mai echtabil în contextul actual.
Medicii la ora actuală în România discută de asemenea prea mult despre probleme administrative. Administrația ar trebui pusă de o parte, iar medicii să fie de cealaltă parte, astfel timpul acordat consultului pacienților ar fi cel adecvat. Din cauza acestor încărcături administrative și a muncii de secretariat pe care trebuie să o facă medicul, nu se pot discuta cazuri sau probleme strict profesionale. Trebuie, bineînțeles, să existe o orientare asupra costurilor diverselor terapii și medicii ar trebui să aibă această orientare, însă în subsidiar. Pe de altă parte, vizitele la pacienți cu șeful de secție și discuția cazurilor nu mai sunt obligatorii, fiecare medic asumându-și răspunderea. De altfel, la volumul de muncă actual, aceste activități sunt imposibil de realizat în orele de program. La ora actuală, din păcate, rulajul bolnavilor este cel mai important.
Abordarea integrată a patologiei oncologice poate aduce o schimbare majoră în gestionarea cancerului în contextul sistemului medical românesc
Toate previziunile și estimările indică o creștere a incidenței cancerului în următorii ani, pentru că aceasta este societatea și acestea sunt condițiile de mediu în care trăim. Există mai multă poluare acum, mai mulți agenți poluanți de care înainte nici nu se știa, imposibilitatea actuală de control, controversa între economie și deteriorarea condițiilor de mediu. Vârsta oamenilor contează de asemenea. Cu cât se înaintează în vârstă, cu atât mai mult poate apărea o modificare care să inducă cancerul. Oamenii trăiesc mai mult acum, dar fac și mai mult cancer.
Medicina este o știință integrativă și cu atât mai mult oncologia. Planul Național de Control al Cancerului tre- buie să țină cont de acest lucru. Trebuie să existe o schimbare în ceea ce privește gestionarea cancerului, dar care să țină cont de realitățile existente. Este necesar, poate în primul rând, să se obțină date statistice reale și actuale asupra impactului afecțiunilor oncologice, care practic ar putea constitui punctul de plecare în adoptarea unor măsuri de control al cancerului. Este necesară o uniformizare a diagnosticului și a terapeuticii, la nivelul centrelor de oncologie și crearea unor noi centre multidisciplinare în patologia oncologică.
