Guvernul a adoptat, în ședința din 29 martie, o hotărâre pentru aprobarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul sănătății și al științelor medicale.
Acordul fusese semnat la Ankara, la 15 octombrie 2018, de dr. Fahrettin Koca, ministrul turc al sănătății, și Sorina Pintea, omologul său român. Partea turcă solicitase, încă din 2004, încheierea unui nou acord, pentru înlocuirea celui semnat în 1991.
Principalele domenii de colaborare
Conform acordului, părțile vor promova cooperarea în domeniul sănătății și al științelor medicale, cu precădere în următoarele domenii: întărirea sistemelor de sănătate; încurajarea reciprocă a investițiilor în sectorul sanitar; medicamente, produse farmaceutice și aparatură medicală; management spitalicesc; sănătate publică și sistemul de medicină de familie; geriatrie și gerontologie; organizarea serviciilor de medicină de urgență.
„Era absolut necesar ca acordul României cu Turcia în domeniul sănătății să fie adaptat la nevoile de servicii medicale de astăzi. Pacientul român se află în centrul politicilor promovate de Ministerul Sănătății. Această colaborare va viza în special pacienții români cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani, care vor beneficia de tratament în Turcia pentru anumite patologii”, a declarat Sorina Pintea, citată de un comunicat de presă.
Spital regional „clonat” din Turcia?
Acordul aprobat de guvern deschide calea și către alte proiecte de colaborare cu Turcia în domeniul sănătății. Unul dintre acestea este construirea unui spital regional la Constanța, în parteneriat cu statul turc.
La 28 martie, prezent la o dezbatere organizată de Asociația Medicilor de Familie București, ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici, declara: „Am semnat deja un memorandum pentru două spitale regionale, Constanța și Craiova, vor intra în ședința de guvern [cele două acte nu se află pe lista comunicată public după ședința guvern, n.n.] și sperăm ca în acest an să înceapă construcția celor două spitale, care se fac prin acord direct între două guverne. Cu Turcia se va face spitalul regional din Constanța”.
Detaliile oferite de oficialul de la București indică o oarecare grabă în arderea unor etape: „Spitale regionale de ultimă generație sunt deja construite în alte părți, nu inventăm nimic. Se ia proiectul tehnic, se copiază, se construiește în România, ca să nu mai pierdem timp pe licitații de proiecte tehnice și altele”, a declarat Eugen Teodorovici la 28 martie.