Adela Cojan (CNAS): Suntem interesaţi să informatizăm tot ceea ce înseamnă formularistică în sectorul medical

Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, a declarat, marți, că instituția implementează un proiect de informatizare a „formularisticii” în sectorul medical.

„Urmează ca, în baza unui proiect finanţat din fonduri europene, bazele de date medicale ale pacienţilor să se extindă de la medicina de familie şi spitale către toate segmentele de asistenţă medicală. Totodată, suntem interesaţi să informatizăm tot ceea ce înseamnă formularistică în sectorul medical. Este un alt proiect pe care l-am câştigat, care a trecut prin toate furcile caudine ale aprobărilor şi suntem în curs de implementare a lui. Programul va informatiza tot ceea ce înseamnă formularistică în sectorul medical şi va înlesni mult circuitul şi navigarea pacientului şi mai ales a pacientului grav bolnav, cu o boală cu impact în viaţa sa socială şi o boală costisitoare, la serviciile medicale, permiţând medicului să îşi îmbunătăţească şi calitatea diagnosticului, pentru că printr-o simplă apăsare de buton nu va mai fi nevoie să pună întrebări multiple pacientului ca să afle istoricul medical”, a afirmat Adela Cojan.

Potrivit președintelui CNAS, cu permisiunea pacientului, medicul va avea acces la istoricul medical astfel încât continuitatea îngrijirilor acestuia să fie una benefică pentru evoluţia bolii.

„Suntem conştienţi că, prin dezvoltarea acestei palete informatizate în sectorul de sănătate, la un moment dat se poate ajunge inclusiv la cartografierea populaţiei în legătură cu stofa genetică a poporului nostru şi a fiecărui cetăţean, cu respectarea criteriilor de confidenţialitate”, a precizat președintele CNAS.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.