Adrian Grecu, noul președinte al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România

Adrian Grecu a fost ales Președinte al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) în cadrul Adunării Generale din data de 14 martie 2017, se precizează într-un comunicat al asociaței.Adrian Grecu are o expertiză vastă în cadrul industriei farmaceutice – peste 16 ani de experiență la nivel local, precum și în roluri regionale și internaționale. Adrian Grecu este licențiat în Fizică și Chimie în cadrul Universității București. Noul președinte al APMGR își propune să coopereze cu autoritățile care au atribuții în domeniul sănătății pentru a crește accesul pacienților la medicamente accesibile prin operarea unor modificări urgente referitoare la taxa clawback. Aceasta este principalul obstacol în accesul pacienților la medicamente și una dintre cauzele scăderii investițiilor industriale din sectorul farmaceutic, potrivit APMGR. „Povara fiscală la care taxa clawback supune producătorii de medicamente generice a devenit nesustenabilă pentru o bună parte dintre aceștia, iar rezultatul este dispariția medicamentelor generice esențiale de pe piață și limitarea sau închiderea unor capacități locale de producție, cu efecte sociale și economice ireversibile”, a declarat Adrian Grecu.APMGR este organismul reprezentativ al companiilor producătoare de medicamente generice din România.