Adriana Pistol: Spitalele COVID, alertate să recolteze probe pentru depistarea noii tulpini a coronavirusului

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol, a declarat că România are o capacitate suficientă de a realiza secvenţieri pentru depistarea noii tulpini a coronavirusului şi a arătat că spitalele COVID au fost alertate să recolteze probe pentru depistarea acestei tulpini.

„În prezent, în România există şapte laboratoare care efectuează secvenţieri. Capacitatea acestor laboratoare este diferită. Sunt laboratoare care pot face până la 800-1.000 de probe pe zi. Sunt laboratoare care pot face un număr mai mic de probe, undeva la 200-300. Important este să avem probele recoltate, motiv pentru care noi am încercat prin intermediul direcţiilor de sănătate publică să alertăm toate spitalele COVID care au fost foarte clar invitate şi cu o recomandare foarte fermă să recolteze probe pentru PCR de la cazurile severe, în primul rând, pentru că ne-am dori să ştim dacă această tulpină este cumva mai severă şi să se obişnuiască ca la toate cazurile pe care le internează să întrebe persoana respectivă dacă a avut călătorie undeva într-o ţară africană sau a venit în contact cu o persoană care a călătorit de curând în acea zonă, acestea fiind primele indicii epidemiologice de legătură cu zona. Dacă vom avea probe din unităţile sanitare cred că la acest moment capacitatea este suficientă”, a declarat dr. Adriana Pistol, la Palatul Victoria.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.