Ecografia abdominală superioară, metodă nedureroasă și fără radiații, permite evaluarea organelor digestive și a ficatului, fiind utilă în diagnosticarea unor afecțiuni precum steatoza hepatică, pancreatita sau ciroza.
Ecografia abdominală superioară este o metodă de investigație frecvent utilizată în evaluarea aparatului digestiv. Aceasta oferă medicului informații detaliate despre ficat, splină, vezica biliară, căile biliare și pancreas. Investigația este nedureroasă, nu implică radiații și poate detecta o serie de afecțiuni precum litiaza biliară, chisturi și noduli hepatici, steatoza hepatică, pancreatita sau alte disfuncții digestive.
În municipiul Arad, această investigație este disponibilă în regim ambulatoriu, în cadrul Cabinetului Medical Gastroenterologie din clădirea principală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, la etajul I. Cabinetul este dotat cu un ecograf modern și turn de video-endoscopie.
Ecograful utilizat include și modulul de elastografie, care permite evaluarea gradului de afectare a ficatului, fiind deosebit de important în monitorizarea pacienților cu hepatite cronice sau ciroze. În unele cazuri, medicul poate recomanda continuarea investigațiilor prin alte metode complementare.
Pentru prezentare la consultație, este necesar bilet de trimitere de la medicul de familie și cardul de sănătate.