Agenţia Daneză a Medicamentului: Femeia de 60 de ani care a murit după vaccinarea cu AstraZeneca a avut simptome „foarte neobişnuite”

Daneza în vârstă de 60 de ani care a murit din cauza unui cheag de sânge după ce a fost imunizată anti-COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca a avut simptome „foarte neobişnuite”, a anunţat duminică seara Agenţia Daneză a Medicamentului, relatează luni Reuters.

Femeia a avut un număr scăzut de trombocite şi cheaguri în vasele de sânge mici şi în cele mari, precum şi hemoragii, a precizat sursa citată.

Campaniile europene de vaccinare au fost afectate în ultimele două săptămâni de informaţii privind apariţia de tromboze la persoane imunizate cu vaccinul AstraZeneca.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a afirmat că nu există niciun indiciu că acestea au fost provocate de vaccinare, poziţie susţinută şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat că a încheiat duminică o analiză a procesului de vaccinare cu serul anti-COVID-19 pe care l-a produs şi nu a descoperit vreo dovadă a unui risc crescut de formare de cheaguri sanguine la persoanele inoculate cu acest vaccin, pe care mai multe ţări europene l-au suspendat în urma semnalării unor cazuri de tromboză suspecte.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.