Agenția Națională de Transplant: Criza de încredere în sistemul de transplant, indusă de campanii și informații nereale și iresponsabile marchează “un mare pas înapoi”

Criza de încredere în sistemul de transplant, indusă de campanii și informații nereale și iresponsabile marchează “un mare pas înapoi” și determină pierderea de vieți omenești. Este avertismentul Agenției Naționale de Transplant, care îndeamnă populația să aibă încredere în sistemul de transplant din România.

“Ultimele trei luni au reprezentat un reviriment al activității de transplant, ceea ce a dus la o șansă nesperată a unor pacienți români de a trăi, datorită organelor donate de ‘îngerii’ lor”, se arată într-un comunicat al Agenției.

 

Creștere spectaculoasă a donatorilor

 

“În 2019, dintr-un număr de 76 de declarări de moarte cerebrală avem 31 de donatori reali, și, dacă în ianuarie-februarie am avut doar patru donatori, iată că din martie avem deja un număr de 27 de donatori. O creștere spectaculoasă în contextul în care am înregistrat un regres în anii anteriori”, a declarat la începutul lunii, dr. Tiberius-Marius Brădățan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

La rândul său, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant, dr. Radu Zamfir, a venit cu cifre încurajatoare.

“Au fost identificate 76 declarări de moarte cerebrală, în 17 cazuri familia a refuzat donarea, în celelalte 26 de cazuri, alte cauze medicale nu au permis prelevarea. Există un drum lung de la momentul declarării morții cerebrale până la momentul finalizării prelevării multiorgan”, a precizat dr. Radu Zamfir.

În acest an, s-au făcut 21 de transplanturi de ficat de la donatori decedați și patru intervenții de la donatori în viață, 53 de pacienți au beneficiat de transplant de rinichi și au fost făcute 26 de transplanturi renale de la pacienți în viață. De asemenea, în primele șase luni, s-au realizat două transplanturi de cord și două de plămân și au fost exportate dou[ grefe cardiace și cinci grefe pulmonare către Eurotransplant, arată datele ANT.

 

Doar 5 spitale din 40 acreditate funcționează în cadrul Programului de Transplant

 

Numărul scăzut de donatori (3,5 la un million de locuitori) și numărul scăzut de spitale care identifică donatorii și se ocupă de prelevarea de organe (din 40 de spitale acreditate, doar cinci sunt active în programul de transplant) au fost de altfel cele mai acute probleme dezbătute în cadrul conferinței.

Acad. prof. dr. Irinel Popescu, șeful Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic Fundeni, a solicitat Ministerului Sănătății ca celor cinci spitale care au lucrat la capacitate maximă în aceste luni să li se alăture într-o primă etapă încă cinci unități sanitare dintre cele 40 acreditate în România.

Reprezentanții autorităților au subliniat că s-au făcut demersuri importante ca România să adere la Eurotransplant. Pentru început, medicii români urmează să participe în programul „Teaching and learning”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.