Agenția Națională de Transplant: Maraton pentru viață al echipelor medicale de prelevare și transplant în 24 ore

Agenția Națională de Transplant își exprimă recunoștința pentru două familii care au acceptat donarea de organe și țesuturi, astfel că cinci oameni au primit o nouă șansă la viață prin transplant de organe:
„Mulțumim din inimă, cu profund respect și recunoștință, acestor familii pentru gestul altruist și generos pe care au ales să îl facă, transformând durerea și suferința lor într-un alt început pentru alți pacienți a căror unică șansă este un transplant” – transmit reprezentanții organizației de specialitate, aflată în subordinea Ministerului Sănătății.

Maratonul salvării a început chiar de duminică dimineața

Maratonul pentru viață a început duminică dimineață, 18 februarie, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti – SUUB, unde familia unui pacient aflat în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe. Astfel, echipa ATI şi de coordonare a spitalului a făcut posibil să fie pornite resorturile speranţei pentru alţi pacienţi.
Astfel, un pacient în stare critică a fost salvat datorită intervenției de transplant hepatic realizat la Institutul Clinic Fundeni , iar datorită intervențiilor de transplant renal realizate tot la Institutul Clinic Fundeni, alți 2 pacienți vor scăpa de chinul lungilor ședințe de dializă.
Câteva ore mai târziu, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea, familia îndurerată a unui pacient aflat în moarte cerebrală, găsea puterea de a ajuta alți oameni, de a oferi altor familii șansa de a-i avea pe cei dragi alături, fiind de acord cu donarea de organe; Ca de fiecare dată, echipa ATI și de coordonare a spitalului orădean, a făcut dovada profesionalismului şi, împreună cu echipa chirurgicală de prelevare a ICUTR Cluj pentru rinichi, au încheiat cu succes una din etapele activității de transplant. Astfel, alți doi pacienți erau salvați prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj.
„În spatele acestor victorii pentru viață stau miile de ore de muncă, de abnegație și dăruire a unor profesioniști care și-au dedicat viața și cariera acestei activități. Încă o data, mulțumim cu profund respect familiilor donatorilor pentru gestul neprețuit, gest ce demonstrează că, prin bunătate și iubire, oamenii pot schimba destine și înfăptui minuni pentru semenii lor. De asemenea, mulțumim tuturor echipelor de medici și asistenți care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura șansă la viață, precum și conducerilor unităților sanitare pentru susținerea Programului Național de Transplant” – transmit reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Foto: Agenția Națională de Transplant

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.