Al 8-lea transplant de plămân, realizat cu succes într-un spital de stat din București

În București s-a realizat cu succes al optulea transplant de plămâni efectuat într-un spital de stat, a anunțat primarul Capitalei. Gabriela Firea a felicitat echipa de medici de la Spitalul Sfânta Maria, care a realizat intervenția.

“Echipa medicală de la Spitalul Clinic Sf. Maria, condusă de prof. dr. Igor Tudorache – un reputat chirurg român, apreciat în întreaga Europă, și care operează la o clinică de prestigiu din Hanovra și prof. dr. Narcis Copcă – managerul spitalului, a realizat un nou transplant de plămâni, unui pacient aflat pe lista de așteptare. Plămânii au fost prelevați de la un tânăr de 15 ani, decedat, ai cărui părinți au fost de acord cu donarea organelor care vor salva acum alte vieți.”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

De altfel, evoluția pacientului care a beneficiat de transplant este foarte bună, dă asigurări primarul Capitalei.

Acesta a fost al optulea transplat pulmonar efectuat într-un interval de un an și nouă luni.

“Echipa excepțională de medici de la Spitalul Sf. Maria va continua să realizeze cu succes asemenea operații rare sau deosebite care, în străinătate, se fac doar în centre medicale cu extrem de multă experiență și pe sume foarte mari, decontate parțial de statul român.”, a mai spus Gabriela Firea.

Spitalul Sfânta Maria este administrat de Primăria București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.