Alexandru Rafila despre PNCC: „Pacienții din România au o problemă și trebuie să o recunoaștem: sunt de multe ori diagnosticați prea târziu”

Cu ocazia Săptămânii Europene de Luptă împotriva Cancerului, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a participat miercuri la un eveniment organizat de Institutul Clinic Fundeni; la conferința de presă au mai participat, din partea instituției gazdă, managerul unității spitalicești – prof. dr. Anca Coliță, prof. dr. Alina Tănase, director medical și prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” alături de asociații de pacienți și copii.

Un cor de elevi au emoționat audiența cu un cântec pe versurile poeziei „Avem o țară”, de Radu Gyr.

Ministrul Sănătății: „Nu avem pacienți de categoria unu sau doi”

„Pacienții din România au o problemă și trebuie să recunoaștem: sunt de multe ori diagnosticați prea târziu. Lucrul acesta trebuie să înceteze pentru că accesul la resursele terapeutice, la medicina personalizată, este de cele mai multe ori condiționat de un diagnostic precoce al bolii.

Dacă mortalitatea în România nu este foarte diferită de media din Uniunea Europeană în ceea ce privește cancerul, diagnosticul tardiv face ca de multe ori calitatea vieții acestor pacienți să sufere și cred că aici avem foarte mult de lucru; în acest an, în anii care urmează, trebuie să rezolvăm această problemă cu investiții făcute cu suflet, dar și cu minte, pentru că altfel, dacă producem discriminări în rândul pacienților de cancer nu cred că este un răspuns corect.

 

Noi nu avem pacienți de categoria unu sau doi; Planul Național de Combatere a Cancerului(PNCC) nu mai face astfel de deosebiri” a subliniat, în fața audienței din incinta Institului, ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila despre PNCC: „Dorim să existe o mobilizare şi din partea clasei politice, astfel încât acest plan să devină realitate”

În contextul amintit, ministrul Sănătății a făcut referiri la finalizarea unei noi forme a Planului Naţional de Combatere a Cancerului:

Am reuşit să finalizăm noua formă a Planului Naţional de Combatere a Cancerului. Astăzi, ea va fi publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Este deschisă sugestiilor.

Este deschisă sugestiilor, am lucrat numai cu profesionişti, transparent; astăzi ea va fi publică pe site-ul Ministerului Sănătății.

Ne dorim să existe o mobilizare şi din partea clasei politice, astfel încât acest plan să devină realitate.

În ceea ce priveşte normele, sunt foarte multe lucruri care au fost deja făcute în aceste cinci luni de când a intrat legea în vigoare, o să vedeți în contractul-cadru: sunt foarte  multe lucruri, de la prevenția de la medicul de familie sau consultațiile preventive, accesul la diagnostic și tratament sau ridicarea barierelor în calea investigaţiilor de tip PET-CT(…)

Cred că a fost cea mai complexă și cea mai importantă echipă adunată vreodată ca să rezolve această problemă”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Componența comisiei de Oncologie a Ministerului Sănătății

Am apelat la cei mai buni specialiști în domeniul Oncologiei – avem o Comisie multidisciplinară de Oncologie care include specialiști oncologi, radioterapeuți, chirurgi oncologi și anatomopatologi, geneticieni iar oncohematologia este reprezentată atât pentru adulți cât și cea pediatrică – doamna prof. dr. Anca Coliță, prof. dr. Alina Tănase…Această  comisie este condusă de domnul profesor Michael Schenker și, de asemenea, au participat și alți specialiști din Comisia de Radioterapie și subcomisiile de oncologie medicală și chirurgie oncologică.

Un grup de circa 40 de oameni în total au reușit ca în decurs de patru luni să dea o nouă structură și nu o față; aveți la dispoziție noul plan ă de combatere a cancerului.

O să căutăm să găsim sprijinul politic care trebuie să fie rațional și responsabil. Avem nevoie de acest plan, lucrăm în paralel la norme, așa cum v-am spus și puțin mai devreme, sunt foarte multe lucruri pe care le-am făcut și care s-au schimbat și o să constatați, inclusiv în noua formă a contractului cadru că accesul la servicii – începând cu cele de prevenție la medicul de familie, cele de diagnostic, cele de tratament în centrele ambulatorii sau în spitale, accesul la medicina personalizată – sunt prevăzute în noua forma contractului cadru și, mai mult decât atât, pentru multe investigații se elimină acele limite, acele bariere care făceau ca investigațiile să se facă târziu” – a menționat ministrul Alexandru Rafila.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.