Alte două state reiau vaccinarea anti-COVID cu serul AstraZeneca la persoanele cu vârsta peste 65 de ani

Finlanda și Islanda reiau vaccinarea anti-COVID-19 cu serul produs de AstraZeneca la persoanele cu vârsta peste 65 şi respectiv 70 de ani.

Cele două state au suspendat utilizarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca din motive de precauție, după apariția cazurilor de tromboză suspecte, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Nu există un risc crescut de tulburări foarte rare de coagulare a sângelui după vaccinare la persoanele cu vârsta peste 65 de ani (…) Vaccinările în această grupă de vârstă pot fi, prin urmare, continuate în mod normal”, a anunţat Agenţia finlandeză de sănătate publică THL, a cărei decizie intră în vigoare luni.

Cu toate acestea, Agenția menține suspendată, ”ca măsură de precauţie”, vaccinarea pentru persoanele sub 65 de ani, unde ”o posibilă legătură de cauzalitate” între vaccin şi cazurile rare de deces sau probleme grave de coagulare a sângelui face încă obiectul investigaţiilor.

Reluarea vaccinării anti-COVID-19 cu serul AstraZeneca la persoanele peste 70 de ani a fost anunțată și de ministrul islandez al Sănătăţii, Svandis Svavarsdottir. În Islanda, vaccinarea cu AstraZeneca a fost întreruptă în data de 11 martie.

Danemarca şi Suedia vor anunţa decizia lor joi, iar Norvegia vineri.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.