Amenzile mărite și sancțiunile noi în domeniul sănătății intră în vigoare luna aceasta

Amenzile și sancțiunile noi în domeniul sănătății, aprobate săptămâna trecută prin hotărâre de Guvern, vor intra în vigoare la sfârșitul lunii septembrie, potrivit actului publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, actul normativ a fost publicat vineri și va intra în vigoare după 30 de zile.

 

Amenzi noi în sănătate; spitalele ar urma să primească sancțiuni dacă nu asigură medicamentele și materialele sanitare necesare

 

Spitalele ar urma să primească amenzi dacă nu asigură medicamentele și materialele sanitare necesare pentru un act medical de calitate. Printre neregulile pentru care vor fi introduse amenzi se numără:

  • acordarea asistenței medicale de către personalul neautorizat sau care nu deţine cunoştinţe şi abilităţi persoanele atestate prin documente emise de statul român
  • nerespectarea de către personalul unităţii sanitare a protocoalelor şi procedurilor în privinţa actului medical
  • nerespectare protocoalelor clinice şi a ghidurilor de practică medicală
  • neasigurarea la nivelul unităţii sanitare a medicamentelor, materialelor sanitare şi reactivilor necesari asigurării unui act medical de calitate
  • nerespectarea condițiilor impuse de autorizația de funcționare
  • nerespectarea codului de etică şi deontologie profesională de către personalul medico-sanitar.

„În premieră, au fost stabilite si introduse sancţiuni contravenţionale cu amendă pentru fapte săvârşite de persoane fizice din cabinete medicale, laboratoare de analiză medicale şi a fost mărit cuantumul amenzilor contraventionale pentru persoanele fizice pentru nerespectarea normelor de urgenţă şi prim ajutor calificat, nerespectarea normelor privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi a nomelor de igienă, nerespectarea circuitelor funcţionale din laboratoarele de analiză medicale, neîndeplinirea măsurilor şi recomandărilor impuse de inspectorii sanitari, neanunțarea direcțiilor de sănătate publică despre modificările intervenite față de autorizația de funcționare, nerespectarea dispozițiilor privind avizarea publicității produselor, campaniilor de informare și educare pe teme legate de sănătatea publică”, a precizat Ministerul Sănătății.

 

Amenzi dublate în cazul unor nereguli din Sănătate

 

Au fost dublate sancțiunile, de la 500 și 1.500 de lei pentru persoanele fizice și între 10.000 și 15.000 în cazul persoanelor juridice  pentru:

  • nerespectarea circuitelor funcţionale si a compartimentelor şi seviciilor
  • neefectuarea verificării aparaturii de sterilizare
  • neasigurarea depozitării şi păstrării în condiţii optime a articolelor sterilizare şi de unică folosinţă
  • nerespectarea utilizării produselor biocide, dispozitivelor medicale
  • necunoaşterea şi neaplicarea tehnicilor şi procedurilor de pregătire pentru sterilizare
  • neasigurarea apei sterile la blocurile operatorii în sălile de naştere
  • nerespectarea măsurilor pentru igiena pentru programului de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenței medicale
  • neraportarea infecţiilor
  • neasigurarea măsurilor antiepidemice
  • neasigurarea şi neîntreţinerea în condiţii de igiena a oficiilor alimentare, sălilor de mese, saloanelor cu paturi

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.