Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a declarat că este esenţială creşterea capacității de testare, fiind nevoie de mai multe teste realizate pentru a se ști incidența reală.
De asemenea, Andreea Moldovan a spus că împreună cu cei de la Institutul Naţional de Sănătate Publică și medici epidemiologi, s-a discutat modificarea unor indici de raportare.
“Alături de colegii din Institutul Naţional de Sănătate Publică, alături de medici epidemiologi, alături de medici de boli infecţioase şi de alţi medici antrenaţi în lupta anti-Covid, am discutat în ultimele zile foarte ferm vizavi de modificarea unor indici de raportare care să ne arate fiabil stadiul în care suntem, să ne arate fiabil acum, să ne arată fiabil în dinamică şi să ne poată da o valoare predictivă asupra ceea ce se întâmplă astfel încât vom supune dezbaterii celorlalte foruri cu care colaborăm în această luptă aceşti noi indicatori pe care sperăm cât de repede să îi putem prezenta(…). În acelaşi timp, în paralel cu modificarea acestor parametri de raportare, dorim, şi suntem conştienţi că este absolut important şi esenţial pot să spun, să creştem capacitatea de testare pentru că avem nevoie de mai multe teste făcute astfel încât să ştim incidenţa reală”, a explicat Andreea Moldovan.