Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a transmis că persoanele care doresc să își facă a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 se pot adresa, începând de luni, centrelor de vaccinare și medicilor de familie.
”Nu trebuie să fie neapărat medicul dumneavoastră de familie sau un anumit centru de vaccinare. Iar pentru cei care se tem că procesul va fi unul dificil din cauza închiderii unora dintre centre, e bine de știut că în acest moment sunt peste 100 de centre deschise la nivelul întregii țări”, a scris Andrei Baciu pe pagina de Facebook.
”În plus, vă puteți administra doza 4 în oricare dintre cele 3.000 de centre din cabinetele medicilor de familie”, a completat secreatrul de stat.
Persoanele eligibile pentru doza a patra de vaccin împotriva COVID-19
Potrivit platformei RoVaccinare, pot solicita vaccinarea cu doza a patra persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager sau cu o schemă heterologă care include AstraZeneca/ Vaxzevria și vaccinuri de tip ARN mesager.
Vaccinarea cu doza a patra se poate efectua la minimum patru luni după efectuarea celei de a treia doze.
Sursa citată arată că doza a patra cu produsul Comirnaty – Pfizer BioNTech poate fi administrată la cerere, astfel:
- pentru persoanele care au primit 3 doze din vaccinul Comirnaty – Pfizer BioNTech;
- pentru persoanele care au primit 3 doze din vaccinul Spikevax – Moderna;
- pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul Spikevax – Moderna și 1 doză Comirnaty – Pfizer BioNTech;
- pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul Comirnaty – Pfizer BioNTech și 1 doză Spikevax – Moderna;
- pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul Vaxzevria – AstraZeneca și 1 doză Comirnaty – Pfizer BioNTech;
- pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul Vaxzevria – AstraZeneca și 1 doză Spikevax – Moderna;
- pentru persoanele care au primit 1 doză din vaccinul Vaxzevria – AstraZeneca și 2 doze Comirnaty – Pfizer BioNTech sau Spikevax – Moderna.
Platforma RoVaccinare transmite că se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.
Dovada vaccinării cu doza a patra va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.
”Pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul COVID-19 produs de Janssen – Johnson&Johnson sau o doză din acest vaccin și o doză de vaccin de tip ARN mesager Comirnaty – Pfizer BioNTech sau Spikevax – Moderna (cea de-a 2-a doză fiind doză de rapel-booster), nu există momentan dovezi științifice care să susțină administrarea unei doze de vaccin COVID-19 de tip ARN mesager după doza de rapel”, mai arată sursa citată.