Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a declarat că valul 4 al pandemiei de COVID-19 ar putea fi cel mai intens val de până acum din cauza contagiozității sporite a tulpinei Delta.
„Cel mai probabil, acesta va fi probabil cel mai intens val pe care îl trăim. Din nefericire, lucrurile sunt mult mai accelerate, toată această situație fiind generată de contagiozitatea acestei tulpini, care infectează mult mai repede și mult mai multe persoane, lucru pe care îl vedem și în datele de zi cu zi”, a declarat Andrei Baciu la un post de televiziune.
Secretarul de stat a mai spus despre finalul pandemiei de COVID-19 că acesta va fi „într-o manieră neuniformă”.
Astfel, în timp ce în unele state nu se vor mai înregistra decât focare izolate, altele se vor confrunta cu epidemia pe termen lung.
”Sfârșitul pandemiei se va întâmpla într-o manieră neuniformă – statele care reușesc să capete o imunitate mai solid și mai repede, în principal cu ajutorul vaccinării, vor închide acest capitol, iar ultimele faze sunt definite doar de mici hotspoturi, care mai apar în mici grupuri de persoane nevaccinate sau oricum fără imunitate. Altfel, vor fi state care o să treneze cu această situație a la long, lucru care vine la pachet, zilnic, cu decese care sunt prevenibile”, a declarat Andrei Baciu.
Totodată, secretarul de stat a subliniat faptul că avem la dispoziție vaccinurile anti-COVID-19, acestea fiind singura modalitate de a scăpa de pandemie.
„Datele pe care le avem și în România, și peste tot, la nivel planetar, spun un singur lucru, faptul că vaccinarea este singura care va închide pandemia”, a precizat Andrei Baciu.
În ceea ce privește vaccinarea, Baciu crede că cel mai probabil, după cum arată datele în acest moment, vaccinarea anti-COVID-19 va deveni una sezonieră.
„Cred că este esențial să ajustăm percepția vizavi de acest subiect. Pandemia nu se va încheia în aceste luni, nu se va încheia în aceste săptămâni nici în România, nici în alte părți. Însă putem să ne favorizăm starea de sănătate făcând următoarea analiză: pe ce pot eu ca persoană să-mi concentrez timpul și energia? Pot să iau în calcul tot felul de scenarii, fiind captiv al acestui fenomen de fake news, care este foarte prezent în mediul online și a început să domine discuția, sau, pe de altă parte, pot să mă uit la beneficiile vaccinării și chiar dacă nu iau în calcul acum decizia vaccinării, pot să-mi concentrez energia și atenția către un simplu gest: masca. O mască purtată corect te protejează într-o mare măsură”, a mai declarat Andrei Baciu.