ANMCS va începe auditul la Spitalul de Urgenţă Floreasca pe 14 februarie

Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate va începe auditul la Spitalul de Urgenţă Floreasca pe 14 februarie, a anunţat preşedintele instituţiei, Vasile Cepoi.

„Ei au termen de şase luni, dar au propus ca într-o lună de zile, dorind să reducă această presiune mediatică şi socială asupra spitalului, care nu are un impact pozitiv asupra activităţii. În 14 o să înceapă (n.r. auditul)”, a spus Cepoi.

El a menţionat că nu a scăzut adresabilitatea faţă de unitatea medicală.

„Plângerile (n.r. personalului medical) au fost pe de o parte referitoare la suprasolicitare – este un spital cu adresabilitate foarte mare şi la un moment dat echipele medicale sunt depăşite de numărul de pacienţi care vine şi de o atitudine agresivă a pacienţilor, mai agresivă după ce s-a întâmplat acest eveniment (n.r. pacienta care a suportat arsuri pe masa de operaţii)”, a spus Vasile Cepoi.

El a afirmat că în cursul zilei de miercuri a avut o întâlnire cu reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca.

„Ieri am avut o întâlnire cu Consiliul Medical şi Comitetul Director de la Spitalul de Urgenţă Floreasca în care am discutat despre aceste măsuri, despre modul în care trebuie implementate. Ei au pus o serie de întrebări, ca să înţeleagă mai bine cum vedem noi lucrurile. (…) Au stabilit exact care sunt măsurile care trebuie luate, au stabilit indicatorii de monitorizare pe care trebuie să ne raporteze nouă periodic, au stabilit termeni de implementare a fiecărei măsuri. (…) S-a schimbat atitudinea, faptul că toţi şefii de secţie au fost prezenţi la această întâlnire cu componenta managerială a spitalului, administrativă, faptul că au acceptat să discute despre aceste probleme şi că trebuie să se implice în rezolvarea lor este un element pozitiv. Pe de altă parte, ce m-a bucurat personal este faptul că şi-au făcut această evaluare şi au constatat că într-adevăr sunt nişte devieri de la bunele practici care sunt motivate parţial de suprasolicitarea pe care o au, dar că pot găsi soluţii pentru asta”, a mai susţinut Vasile Cepoi.

Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a emis, la finalul lunii decembrie, ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, în urma cazului pacientei care a suportat arsuri pe masa de operaţie.

„Având în vedere constatarea de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a apariţiei la nivelul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti a unui eveniment advers grav asociat asistenţei medicale neraportat de către unitatea sanitară (…), vă comunicăm că ANMCS a emis ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti”, se menţionează pe site-ul instituţiei.

Sursa citată arată că suspendarea acreditării unităţii sanitare se dispune până la remedierea de către aceasta a deficienţelor care au condus la această situaţie, dar nu mai mult de şase luni de la data intrării în vigoare a ordinului de suspendare.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.