ANT: Trei români au primit şansa la viaţă prin transplant de ficat şi rinichi

sursa foto: Agenția Națională de Tranplant/Facebook

Trei români au primit şansa la viaţă prin transplant de ficat şi rinichi, iar şi mai mulţi vor avea o viaţă mai bună prin transplant de ţesuturi osteotendinoase şi de cornee, informează Agenția Națională de Transplant (ANT).

Potrivit sursei citate, la Spitalul Clinic Județean De Urgenta Brașov a avut loc prima prelevare de organe şi ţesuturi din acest an de la un pacient de 44 de ani, decedat în urma unui accident vascular cerebral, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe și țesuturi.

”Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei care şi-a găsit puterea de a transforma propria durere într-o minune pentru alţi oameni, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor aflate pe listele de aşteptare. Efortul colectiv al echipei ATI şi de coordonare a spitalului din Braşov, formată din Dr. Simona Gălbineanu – kdp şi Dr. Dragoş Grusea – coordonator transplant, a făcut posibilă transformarea suferinţei în speranţă pentru alţi oameni. Imediat, echipe întregi de medici, asistenţi, personal auxiliar, ambulanţe au fost mobilizate de acelaşi scop: salvarea oamenilor a căror unică şansă este transplantul”, se arată într-un comunicat al ANT..

Pentru intervenţia de prelevare ficat, la Braşov, a fost prezentă o echipă de la Institutul Clinic Fundeni, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, care a adus speranţă unui pacient de 51 de ani, aflat pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat.

”Intervenţia salvatoare de transplant hepatic a fost realizată cu succes de echipa de profesionişti a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Prof.Dr. Vladislav Braşoveanu, având alături sprijinul indispensabil al echipei ATI, coordonată de Dr. Daniela Ungureanu”, arată sursa citată.

Rinichii au fost prelevaţi de echipa chirurgicală a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de Dr. Dan Pop, şi au fost transplantaţi la ICUTR Cluj Napoca.

”Aici, echipele conduse de Dr. Florin Elec și Dr. Dan Enache, alături de echipa ATI, Dr. Raluca Burileanu și Dr. Oana Antal, au încheiat încă o verigă din acest lung lanţ: doi pacienţi, unul 36 de ani, aflat de 4 ani în dializă şi altul 52 de ani, aflat de 2 ani în dializă, au primit şansa la o nouă viaţă. Tot azi, echipa de transplant a centrului din Cluj Napoca a realizat și un transplant renal cu donator în viață, pentru un tânar de 22 de ani care a primit organul salvator de la fratele său. # Sustineti Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca”, potrivit comunicatului citat.

De asemenea, echipa Spitalului Clinic Colentina a prelevat ţesuturile osteotendinoase, care vor ajuta foarte mulţi pacienţi să aibă o viaţă mult mai bună.

”Corneea a fost prelevată de echipa Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti (Dr. Ioana Damashin, Dr. Jihane Ellorhaoui) şi va reda vederea pentru alţi doi pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru un transplant de cornee”, informează ANT.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.