Anticorpi sintetici ar putea fi cheia pentru stimularea capacității corpului nostru de a se regenera

Variante sintetice ale anticorpilor ar putea fi cheia pentru stimularea capacității corpului nostru de a se regenera, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Toronto.

Aceștia lucrează, de aproximativ un deceniu, la crearea de anticorpi sintetici pentru diferite aplicații și urmează să îi transforme în molecule ce ar putea fi folosite ca terapii în medicina regenerativă.

Luând în calcul cercetarea extinsă în domeniul celulelor stem și al medicinei regenerative ce există deja la Toronto ”suntem situați ideal pentru comercializarea acestor molecule”, a explicat unul dintre cercetătorii implicați în proiect, prof. dr. Sachdev Sidhu, de la Centrul Donnelly pentru Cercetare Celulară și Biomoleculară, din cadrul Universității Toronto.

El a colaborat cu Stephane Angers, directorul pentru cercetare la Facultatea de Farmacie Leslie Dan, tot din cadrul Universității Toronto.

Împreună au creat anticorpi care ar putea stimula țesuturile să se autorepare, potrivit studiului publicat pe portalul eLife.

 

Dezvoltarea de noi molecule

 

Anticorpii au fost construiți astfel încât să simuleze factori de creștere cheie, proteine numite WNT care instruiesc, în mod normal, celulele stem – celule care pot evolua în orice tip de celulă din corp – să formeze țesut în embrion.

De asemenea, proteinele WNT activează celule stem pentru repararea țesuturilor după o rănire la adulți. Defecte legate de folosirea proteinelor WNT pot duce la cancer.

Oamenii de știință încearcă de mult să folosească WNT ca un instrument pentru activarea regenerării țesuturilor. Însă aceste eforturi au fost îngreunate de structura chimică foarte complicată a acestor molecule – proteinele WNT se combină cu lipidele, ceea ce face izolarea lor în formă activă dificilă.

”Se încearcă de decenii purificarea proteinelor WNT și folosirea lor pentru medicamente. Dezvoltarea de medicamente ar necesita o modificare suplimentară a proteinelor WNT. Însă WNT sunt dificil de purificat, cu atât mai mult de modificat – deci este puțin probabil să devină medicamente”, potrivit lui Sidhu.

Mai mult, lipidele asociate fac ca proteinele WNT să nu se dizolve în apă, ceea ce le face nepotrivite ca medicamente, pentru că nu pot fi injectate.

În aceste condiții, cercetătorii au decis să creeze anticorpi, numiți FLAg, care se comportă la WNT, activând două clase de receptori WNT de pe suprafața celulelor, dar care sunt solubili în apă, deci mai ușor de utilizat.

 

Stimularea autoreparării țesuturilor

 

Când sunt adăugați într-o cultură, anticorpii FLAg pot substitui proteinele Wnt și pot stimula formarea de organoide intestinale derivate din celule stem.

”Organoidele 3D au un potențial mare pentru cercetare și descoperirea de medicamente, dar pentru a le crește este nevoie de o sursă de proteine WNT care să activeze celulele stem”, a spus Angers, a cărui echipă a prezentat descoperirile la celebra conferință Gordon, din SUA. ”Acum am definit o proteină pe care o putem obține cu ușurință, în cantități mari, și care poate susține creșterea organoidelor din diverse țesuturi”, a adăugat el.

Mai mult, atunci când sunt injectați în șoareci, FLAg pot activa celulele stem intestinale, ceea ce arată că anticorpii sunt stabili și funcționali în corp.

Descoperirea alimentează speranțele că FLAg pot fi folosiți ca tratament pentru sindromul colonului iritabil și pentru afecțiuni intestinale. Alte variante de FLAg oferă rezultate promițătoare în regenerarea plămânilor, ficatului și osoară și prezintă potențial pentru tratarea unor afecțiuni oculare.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.