Anularea acreditării cabinetelor de medicină de familie și stomatologice, contestată de asociațiile de pacienți

Mai multe asociații de pacienţi sunt nemulţumite de o modificare adusă legii privind asigurarea calităţii în sistemul sanitar. Legea 185, care a fost adoptată anul trecut, prevedea evaluarea în vederea acreditării a tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a cabinetelor de medicină de familie şi stomatologie. Senatorii însă au modificat legea și au votat excluderea de la evaluare și acreditare pentru aceste două specialități. Votul a declanșat un val de nemulțumiri. Asociațiile de pacienți reclamă că parlamentarii se tratează în străinătate și nu sunt interesați de calitatea serviciilor medicale.

Deși atât în Medicina de familie, cât și în Medicina dentară ar fi cele mai mari probleme de organizare, potrivit lui Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Legea votată în unanimitate la Senat intenționează să scutească de la evaluarea pentru acreditare cabinetele de medicină de familie și stomatologie. Dacă va fi promulgat, proiectul legislativ va permite acreditarea acestor unități fără o evaluare calitativă.

„Alianţa Pacienţilor Cronici din România, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România îşi manifestă uimirea şi îngrijorarea faţă de faptul că senatorii îşi schimbă votul la 360 de grade pe parcursul unui singur an. Dacă în 2017 aceştia au adoptat Legea 185 privind asigurarea calităţii în sistemul sanitar, supunând evaluării în vederea acreditării a tuturor unităţilor sanitare, în 2018 senatorii au votat modificarea acestei legi şi exceptarea de la evaluare şi acreditare a cabinetelor de medicină de familie şi medicină dentară”, se arată într-un comunicat de presă.

Reprezentanții asociațiilor de pacienți susțin că aleșii trebuie să argumenteze aplicarea măsurilor diferenţiate pe tipuri de unităţi sanitare iar calitatea este un concept care ar trebui să fie aplicat în aceeaşi măsură tuturor unităţilor.În consecință, pentru remedierea problemelor, asociaţiile solicită retragerea proiectului de lege.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.