România are nevoie în fiecare an de aproximativ 600 de kilograme de imunoglobuline. Este vorba numai de o estimare, pentru că țara noastră nu are un registru al pacienților care necesită acest tratament. Este semnalul de alarmă tras de Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).
Potrivit ei, anul trecut s-au adus 170 de kilograme, iar anul acesta, conform estimărilor, ar urma să ajungă în țară 230 de kilograme.
Reprezentantul unui companii farmaceutice a explicat că grupul în care lucrează el stabilește cantitatea de imunoglobuline alocată unei țări se stabilește cu un an în avans, în funcție de necesarul anunțat.
Prin procedură specială, pentru anul acesta, compania a reușit să aloce 10 kilograme pentru România, realocând din cantitatea destinată altor țări. La anul, va aduce 60 de kilograme, iar peste doi ani 90.
”Problema este că nu avem registre, că ne întoarcem de unde am plecat. Nu avem registre, neavând registre nu ştim un necesar real”, a subliniat Rozalina Lăpădatu.
Victor Costache, ministrul Sănătății s-a întâlnit la sfârșitul anului trecut cu reprezentanții asociațiilor de pacienți și cu producătorii de imunoglobulină. El a dat asigurări că, anul viitor, nu 2020 nu vor mai exista probleme cu asigurarea necesarului de imunoglobulină umană pentru pacienți.
Otilia Stanga, vicepreședinte al Asociației Române a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare (ARPID), a amintit la o dezbatere organizată săptămâna trecută la Parlament, de cea mai recentă criza de imunoglobulină, care a avut efecte serioase pentru pacienți și s-a soldat inclusiv cu pierderea de vieți omenești.
Însă, chiar și atunci când nu a existat o criză propriuzisă, accesul pacienților români la tratament este deficitar. ”Mulți pacienți, mai ales adulți, primesc doze sub necesarul de care au nevoie”, a spus vicepreședintele ARPID.
Astfel, ea a precizat că, în prezent, consumul minim recomandat este de 65 de grame la 1.000 de locuitori pe an, iar în România media a fost de 5 grame la 1.000 de locuitori.