Aparat inteligent care monitorizează somnul și activitatea electrică a creierului

Un interesant dispozitiv cu inteligență artificială pentru monitorizare electroencefalografică (EEG) a somnului a fost prezentat la Consumer Electronics Show (CES) 2019, în Las Vegas.

UMindSleep este un dispozitiv miniaturizat produs de un start-up chinez de tehnologie, EEGSmart. Compania își propune găsirea unor soluții EEG bazate pe senzori bioinformatici și inteligență artificială.

 

Soluții eficiente pentru îmbunătățirea somnului

 

UMindSleep este un dispozitiv de monitorizare EEG a somnului, care cuantifică durata exactă a somnului, evaluează calitatea acestuia, analizează tulburările de somn și ajută la găsirea unor soluții eficiente pentru îmbunătățirea somnului.

Dispozitivul este miniaturizat și se aplică pe frunte. Cântărește aproximativ 15 grame și utilizatorul se obișnuiește relativ rapid cu purtarea lui în timpul somnului.

UMindSleep nu monitorizează doar activitatea electrică a creierului, ci și concentrația oxigenului din sângele arterial, ritmul cardiac, rata respiratorie, temperatura frunții, sforăitul și poziția corpului .

 

Ajutor pentru adormit și trezit

 

Datele colectate sunt transmise în timp real unei aplicații compatibile și cu Android, și cu iOS.

Pe baza analizei datelor, realizate de un algoritm care utilizează inteligență artificială, dispozitivul poate deosebi diverse etape ale somnului: starea de veghe, somnul superficial (două niveluri), somnul profund, somnul REM (cu mișcări rapide ale ochilor). Generarea rapoartelor și a scorurilor de calitate a somnului se face automat.

În timpul monitorizării nocturne, aparatul furnizează avertismente atunci când se ating anumite praguri predefinite ale ritmului cardiac, concentrației în oxigen sau temperaturii și chiar alarme atunci când acești parametri ating praguri periculoase.

UMindSleep folosește datele pe care le înregistrează și interpretează pentru a ajuta apoi utilizatorul să adoarmă sau să se trezească. Astfel, atunci când acesta încearcă să adoarmă, aparatul pune muzică hipnotică, pe care o oprește imediat ce utilizatorul adoarme. Dimineața, când detectează somn superficial în ciclul de somn, trezește utilizatorul la momentul potrivit, pentru a evita somnul obositor.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.