Aplicația de smartphone care își propune să crească numărul donatorilor de sânge

Luni, 3 decembrie, a fost lansat proiectul social Donorium, care își propune să adreseze problema crizei donatorilor de sânge din România. Proiectul, realizat de Asociația Smart Society și Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge, își propune să dubleze numărul de donatori de sânge din România până în 2025 prin dezvoltarea unor campanii de educare și awareness, precum și prin lansarea unei aplicații de smartphone care să încurajeze donarea.

„Sângele nu se cumpără, nu se vinde, el se donează. Dacă vrem să nu mai avem criză de sânge în România, e important să înțelegem că avem nevoie de donatori”, a declarat Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, cu ocazia lansării proiectului Donorium.

Aplicația Donorium a fost proiectată pentru a interconecta în timp real nevoile centrelor de transfuzii cu disponibilitatea donatorilor și să faciliteze comunicarea dintre donatori și centre prin gamificare. În acest fel, cred inițiatorii proiectului, s-ar putea stimula dezvoltarea unei comunități de donatori fideli, în contextul în care în România, doar 2% din populație donează sânge.

Cu această ocazie, Asociația Smart Society a declarat că își va concentra eforturile pentru actualizarea și îmbunătățirea legislației și a finanțării corespunzătoare a centrelor de transfuzie sanguină. Obiectivele sunt: modernizarea infrastructurii, introducerea informatizării în toate centrele din țară și a testării NAT în centrele de tip platformă, constituirea unei rezerve naționale de sânge (inclusiv crioprezervare, bancă de sânge cu fenotipuri rare) și reintroducerea stagiului de hematologie transfuzională în sistemul educațional de specialitate.

Din proiectul Donorium fac parte în acest moment cinci Centre de Transfuzie Sanguină din țară: București, Arad, Bacău, Constanța și Ploiești, iar până în septembrie 2019 acestora li se vor mai alătura încă zece centre din țară, spun inițiatorii acestui proiect.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.