Aproape 9.000 de participanți înscriși la cea de a X-a Conferință a Colegiului Medicilor din Municipiul București

Aproape 9.000 de participanți înscriși la Conferința Colegiului Medicilor din Municipiul București din acest an. Evenimentul, ajuns la cea de-a zecea ediție, a devenit una dintre manifestările de referință în peisajul evenimentelor medicale românești, cu caracter multidisciplinar.

În 2022, Conferința Colegiului Medicilor din Municipiul București este centrată pe trei direcții: Tradiție, Aprofundare, Dezvoltare.

Colegiul Medicilor din Municipiul București a pregătit un program științific care să vină în întâmpinarea nevoilor de informație științifică relevantă pentru practica clinică. În cadrul evenimentului, sunt prezenți lectori de prestigiu care, prin experiența și expertiza lor, aduc plus valoare programului științific.

Anul acesta, fiind o ediție aniversară, sunt invitate și personalități de la nivel internațional, lideri în specialitățile lor, care vor împărtăși din experiența lor din practica clinică, cu scopul de a răspunde și mai mult nevoii de aprofundare a unor informații medicale.

La ceremonia oficială a Conferinței Colegiului Medicilor din Municipiul București, ce s-a desfășurat miercuri seară, au participat:

  • Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății
  • Prof. Univ. Dr. Sorin Cîmpeanu – Ministrul Educației
  • Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga – Rector Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”
  • Oana Sivache – Director general adjunct Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB)
  • Prof. Univ. Dr. Lucian Negreanu – Vicepreședinte Colegiul Medicilor din Municipiul București
  • Prof. Univ. Dr. Horia Bumbea – Vicepreședinte Colegiul Medicilor din Municipiul București
  • Dr. Adriana Mihalaș – Secretar Colegiul Medicilor din Municipiul București
  • Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană – Președinte Conferință, Președinte Colegiul Medicilor din Municipiul București
  • Prof. Univ. Dr. Bogdan O. Popescu – Președinte program științific, Vicepreședinte Colegiul Medicilor din Municipiul București

Cea de-a X-a Conferință a Colegiului Medicilor din Municipiul București, ce reprzintă unupdate științific pe diverse afecțiuni, se adresează exclusiv profesioniștilor din domeniul medical și se desfășoară în perioada 27-30 aprilie.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.