Aproximativ 70 de rezidenți ar putea fi pregătiți la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava  poate pregăti aproximativ 70 de rezidenți. Cei mai mulți dintre ei, cinci, ar urma să urmeze stagiul de pregătire pe cardiologie. Spitalul mai poate pregăti patru rezidenți pe diabet, nutriție și boli metabolice, respectiv UPU, câte trei pe medicină internă, urologie, pediatrie, chirurgie generală, pneumologie, neurologie, boli infecțioase, ATI și Laborator de Radiologie. Câte doi rezidenți ar urma să fie pregătiți pe nefrologie, ortopedie-traumatologie, psihiatrie, reumatologie, gastroenterologie, ORL, oncologie, chirurgie vasculară, oftalmologie, medicină de laborator, dermatologie și în laboratorul de anatomie patologică. În specialitățile neurochirurgie, chirurgie și ortopedie pediatrică ar urma să fie pregătit câte un rezident. Cifrele au fost furnizate de dr. Mircea Macovei, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

”Din perspectivă medicală, Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” poate asigura pregătirea medicilor rezidenți. Consider această decizie oportună pentru dezvoltarea resursei umane în sănătate. Sperăm că un număr cât mai mare de rezidenți se va pregăti în spitalul nostru, un spital care, prin activitatea sa, s-a impus la nivel regional”, a adăugat directorul medical.

”Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava are dotarea și logistica necesare pentru a asigura pregătirea rezidenților la cel mai înalte standarde. Salutăm decizia ca și Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava să se numere printre spitalele selectate pentru a pregăti rezidenți. Resursa umană este vitală în sănătate, iar Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava este pregătit să contribuie la dezvoltarea acesteia”, a declarat managerul unității, ec. Vasile Rîmbu.

Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava este unul dintre cele mai moderne de tipul său din țară, au declarat reprezentanții autorităților prezenți la lansarea proiectului Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou Suceava” – SPITALUL COMUNITĂȚII TALE, precum și la inaugurarea Ambulatoriului integrat spitalului. În plus, a fost dat exemplu de bune practici în privința implementării managementului calității în sănătate.

Ministerul Sănătății a anunțat în această dimineață că pregătirea în rezidenţiat se va defășura în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare și unități medico-militare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, sau în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale.

Horațiu Moldovan și ministrul Sănătății, Victor Costache, au precizat că există o listă cu spitale județene unde se vor putea rezidenții, printre care cel din Suceava, Bacău sau Baia Mare.

Potrivit lor, va exista un coordonator de rezidențiat în fiecare spital privat care să gestioneze, din punct de vedere academic, programul.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.