Autoritățile atenționează asupra riscului din partea căpuşelor, sezonul acestora a început cu cel puţin o lună mai devreme pe fondul vremii călduroase: „Iarna 2023-2024 a fost cea mai caldă iarnă din România, din intervalul 1901-2024, având o temperatură medie pe ţară de 3,8 °C. Astfel, a fost depăşit recordul anterior, respectiv iarna 2022 – 2023, când temperatura medie sezonieră pe ţară a avut valoarea de 3,1 °C” – relatează Garda de Mediu Arad. Astfel, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din municipiu au precizat, joi, pentru Agerpres, că de la jumătatea lunii februarie au început să apară pacienţi cu înţepături, deşi în mod obişnuit, primele cazuri se raportau abia în aprilie:
„Am avut pacienţi încă din a doua parte a lunii februarie, care s-au prezentat în Unitatea de Primire Urgenţe, după ce au fost înţepaţi de căpuşe. De obicei, pacienţii care necesitau îngrijiri medicale, ca urmare a înţepăturilor de căpuşe, se prezentau în urgenţe începând cu sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, odată cu încălzirea vremii”, a transmis, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al spitalului, Simina Roz.
Pe reţelele de socializare, în tot judeţul se avertizează asuprea unei „invazii de căpuşe„, numeroase asociaţii pentru protecţia animalelor făcând recomandări pentru protejarea animalelor domestice.
„Deoarece căpuşele sunt foarte mici şi, de obicei, muşcătura lor nu este dureroasă, acestea pot trece uşor neobservate pe corp. De aceea, este important să vă controlaţi cu atenţie după ce aţi vizitat locuri în care pot exista căpuşe. Controlaţi tot corpul, acordând atenţie specială zonei axilare, inghinale, picioarelor, zonei ombilicale, gâtului şi capului. În caz de muşcătură, notaţi data la care aţi fost muşcat de căpuşă şi în perioada următoare fiţi atent la simptome caracteristice bolilor transmise de căpuşe. În cazul în care vă îmbolnăviţi în termen de o lună de la data muşcăturii, trebuie să informaţi medicul despre data şi locul acesteia”, informează DSP.
DSP Arad: măsuri simple de protecție împotriva căpușelor
- Folosiți plase de protecție pentru insecte la ferestrele locuinței
- Utilizați un produs insectifug
- Îmbrăcati haine deschise la culoare, tricouri cu mâneci lungi și pantaloni lungi
- Informați-vă despre necesitatea vaccinării înainte de călătorii în afara țării
- Eliminați apa din locurile unde țânțarii se pot înmulți (containere vechi, vase de flori, anvelope uzate)
- Folosiți haine și pături pentru picnic deschise la culoare, pentru a putea detecta ușor căpușele
- Mergeți pe mijlocul cărărilor și evitați să vă atingeți cu corpul de plantele din jur