Arad: Pentru el nu a mai putut face nimic dar a decis să salveze alte trei vieți. Ce decizie a luat familia bărbatului ucis din gelozie

Bărbatul împuşcat săptămâna trecută, din gelozie, în parcarea unui supermarket din Arad a fost declarat în moarte cerebrală iar familia sa a fost de acord cu prelevarea de organe de la acesta. Deși victima nu a putut fi salvată, decizia rudelor va salva alte trei vieţi.

„Pacientul a fost declarat în moarte cerebrală şi, cu consimţământul familiei, o echipă mixtă de medici de la Arad, Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca a realizat prelevarea de organe. Este vorba de ficat şi rinichi, astfel că a fost oferită o nouă şansă la viaţă pentru trei pacienţi. Ficatul a fost prelevat şi transplantat la Spitalul Fundeni Bucureşti, iar rinichii, în Centrul de Transplant Cluj-Napoca”, a declarat directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, Cătălin Hreniuc, pentru Agerpres.

Ucis într-o criză de gelozie

Atacatorul (50 ani) şi-a recunoscut faptele în timpul audierii, ulterior fiind arestat preventiv.

Conform anchetatorilor, pe fondul geloziei, suspectul a urmărit-o pe concubina sa, cu care avea o relaţie de 25 de ani; când a văzut-o cu un alt bărbat în parcarea unui supermarket, agresorul l-a împuşcat în cap pe bărbatul care o însoţea, l-a înjunghiat în gât cu o şurubelniţă iar pe femeie a bătut-o şi a lovit-o cu picioarele în cap.

Ambele victime au fost internate, bărbatul, în stare critică, fiind intubat la Terapie Intensivă.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.