Brancardierul de la Spitalul “Victor Babeș” din București, care a deconectat de la aparate, din greșeală, o pacientă infectată cu virusul SARS-CoV-2, a fost plasat, sâmbătă, sub arest la domiciliu. Măsura a fost luată de magistrați, după ce acesta fusese reținut pentru audieri. Hotărârea nu este definitivă.
Pacienta de 65 de ani a decedat la scurt timp după ce a fost detubată. Brancardierul ar fi trebuit să ridice din salonul de Terapie Intensivă o pacientă decedată, dar ar fi încurcat pacienții și astfel a fost deconectată de la aparate persoana care nu trebuia.
Potrivit fișei postului, el nu era abilitat să facă proceduri medicale. Rezultatele de la INML au demonstrat că femeia ar fi murit din cauza lipsei de oxigen, lucru ce susține ipoteza că decesul s-a produs în urma deconectării de la aparatele care o țineau în viață, potrivit unui post de televiziune.
Potrivit unităţii medicale, în după-amiaza zilei de joi, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă, a avut loc un „incident regretabil”, soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19, internată din data de 25 noiembrie.